— Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir, cinstit de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie, a trăit în a doua jumătate a secolului al III-lea şi a murit martir, în timpul persecuţiei împăratului Maximian, la anul 305, în cetatea Solun (Tesalonic) din Grecia. Deşi guvernator al cetăţii Solun, tatăl său îmbrăţişase credinţa creştină şi împreună cu soţia sa se rugau în ascuns la cele două icoane, legate în aur şi pietre scumpe ale Mântuitorului şi Maicii Domnului. Şi în mare credinţă cereau lui Dumnezeu să le dăruiască un fiu. Pentru rugăciunile şi faptele lor de milostenie, Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea, dându-le pe Dimitrie. Copilul a fost crescut în credinţa lui Hristos şi la vârsta înţelegerii părinţii l-au botezat, în cămara lor ascunsă (în care-şi aveau icoanele şi se rugau), chemând un preot şi câţiva prieteni credincioşi. Copilul a crescut şi, murindu-i părinţii, Maximian, care-l preţuia pe tatăl lui Dimitrie, l-a numit guvernator şi comandant de oaste, în locul tatălui său, poruncindu-i în acelaşi timp să ducă lupta de exterminare a creştinilor din cetate. Împotriva poruncii împăratului, Dimitrie propovăduia creştinismul, sprijinind pe creştini şi ajutând pe cei convertiţi să se boteze (I. R. IBU, 1992, afirmă că Sf. Dimitrie a fost hirotonit diacon). Aflând că faptele sale ajunseseră la cunoştinţa împăratului şi că acesta, întorcându-se dintr-un război cu sciţii şi sarmaţii, va veni la Solun să se convingă, Dimitrie îşi împărţi toată averea celor săraci. Venind Maximian, Dimitrie îşi mărturisi credinţa în Hristos, cu mult curaj şi convingere, refuzând să jertfească zeilor. Aruncat în închisoare, el este schingiuit şi împuns cu lancea în coaste, ca şi Domnul său, iar apoi i se tăie capul. Pe când era martirizat era de faţă şi sluga sa credincioasă, creştinul Lupu, care a luat haina muiată în sânge a stăpânului şi inelul, făcând apoi cu ele multe minuni, alungând bolile şi duhurile rele de la oricine se atingea de lucrurile îmbibate cu sângele martirului. Auzind Maximian de acele minuni, a poruncit să se taie capul lui Lupu, murind şi acesta, ca şi stăpânul său, pentru credinţa în Domnul Hristos. După încetarea persecuţiilor s-a ridicat o bisericuţă deasupra mormântului Sfântului Dumitru. Toţi care veneau să se roage aici erau vindecaţi de suferinţele lor. Auzind aceasta, un creştin bogat, Leontie, ce era curpins de o boală grea, a venit şi el, şi rugându-se, s-a vindecat de suferinţa sa. Drept recunoştinţă a înălţat, în locul micuţei biserici, o alta mare şi frumoasă. Săpând temeliile, au găsit mormântul cu trupul lui Dimitrie neputrezit. Din moaştele Sfântului Dimitrie a curs mir şi mireasma lui a umplut toată cetatea. Mulţi bolnavi venind acolo şi ungându-se cu acest sfânt mir, s-au vindecat. Leontie a pus sfintele moaşte într-o raclă ferecată cu aur şi argint, pe care a aşezat-o în această biserică, cu hramul Sfântului. Plecând în localitatea de unde venise, Leontie a vrut să ia cu sine o parte din moaştele sfinte, dar Dimitrie i s-a arătat şi i-a interzis să se atingă de moaşte. Leontie a luat atunci giulgiul muiat în sângele martirului, aşezându-l într-o raclă scumpă. Pe drum, giulgiul sfinţit de sângele mucenicului a făcut minuni nenumărate, printre care şi scăparea de la înec a lui Leontie, la trecerea unui râu învolburat. Giulgiul cu racla a fost aşezat de Leontie într-o frumoasă biserică ridicată de el în localitatea sa de origine, dându-i ca patron numele sfântului. Multe minuni s-au săvârşit de Sf. Dimitrie şi întru pomenirea lui s-au ridicat nenumărate biserici, avându-l ca patron.