— personaj din Vechiul Testament, comandant în armata Filistenilor, în cetatea Gat, pe timpul lui Saul, primul rege al evreilor; era uriaş ca statură, astfel încât duşmanii fugeau la vederea lui; era înalt de şase coţi şi o palmă (I Regi 17,4); într-o luptă dintre evrei şi filisteni, în tabăra de la Valea Stejarului, el a fost biruit de un reprezentant al armatei israeliene; crezându-se de nebiruit, a ieşit în faţa armatei filistene şi a cerut evreilor să-şi aleagă şi ei un luptător care să-l înfrunte. Rezultatul luptei hotăra soarta celor două naţiuni: dacă biruia Goliat, filistenii deveneau stăpâni, iar evreii robi; în caz contrar, evreii ajungeau stăpâni, iar filistenii robi. Atunci un tânăr păstor evreu, pe nume David, a cerut regelui Saul îngăduinţa de a lupta el cu filisteanul. David avea credinţă şi ştia că nu el, ci însuşi Dumnezeu se va lupta împotriva lui Goliat. Singura armă a lui David era praştia. Luând o pietricică de la râu, David atras cu praştia şi l-a lovit pe filistean în mijlocul frunţii. Acesta s-a prăbuşit, ameţit de lovitură şi cu grabă David s-a aruncat asupra lui, i-a luat sabia şi i-a tăiat capul. Îngroziţi, filistenii au rupt-o la fugă şi astfel evreii au câştigat lupta (I Regi 17,40-51).