— carte canonică din Vechiul Testament, atribuită regelui Solomon; repetarea cuvântului pentru exprimarea unei noţiuni este, în lb. ebraică, o modalitate de redare a superlativului: şir haşşi-rim; lat. canticum-canticorum înseamnă cântare sublimă, mai presus de oricare altă cântare, aşa cum explică Origen titlul cărţii [ca şi Sfânta Sfintelor — partea cea mai sfântă din locaşul de închinare la evrei; (Studiul Vechiului Testament pentru Institutele Teologice, – colectiv: pr. prof. V. Prelipceanu, pr. prof. N.Neaga, pr. prof. Gh. Barna şi pr. prof. M. Chialda), Bucureşti, 1985.)]. Unii cercetători au exclus paternitatea lui Solomon, considerând Cântarea Cântărilor o carte de provenienţă populară, deoarece între textele ei şi cântecele de nuntă ale ţăranilor sirieni şi ale vechilor evrei ar exista multe asemănări, dovadă textele cuneiforme, descoperite în urma săpăturilor arheologice din Mesopotamia, între care au fost descifrate două poeme erotice cuprinzând versuri şi expresii identice cu cele din poemul biblic. Scrisă într-un stil înflăcărat, plin de metafore şi comparaţii ce degajă senzualitate şi erotism, descriind dragostea regelui pentru Sunamita (Sulamita, pe care unii cercetători o identifică cu fiica faraonului Hiram, devenită soţia lui Solomon, alţii cu regina din Saba sau cu o păstoriţă adusă în haremul regelui). Deci, considerând forma şi fondul literar, au apărut îndoieli privind caracterul religios al acestei cărţi. Teodor de Mopsuestia (sec. V) consideră că Solomon a scris acest poem în apărarea soţiei sale egiptene, fiica faraonului, care, având pielea neagră, nu era agreată şi nu se bucura de popularitate în Ierusalim. Biserica a recunoscut pe Solomon ca autor al cărţii, dar respinge interpretarea literară şi, printr-o interpretare mistica, îi atribuie un înţeles alegoric. Autorul îşi exprimă sentimentele religioase în forma unei cântări de dragoste între Mire şi Mireasă, căci numai aşa se putea face înţeles de coreligionarii săi. Cântarea Cântărilor a intrat în ritualul evreiesc, fiind citită în prima zi de Paşti, ca o rugăciune, sub forma unei drame mistice, fiind împărţită în monologuri şi dialoguri, îmbinate cu cântări corale. Conţinutul vrea să exprime transformările care au avut loc în raporturile dintre Israel şi Iahve, începând cu perioada de la ieşirea din Egipt şi până la sfârşitul vieţii fiecărui iudeu, când se eliberează de suferinţele pământeşti şi se uneşte cu Iahve. Începând din sec. III d.Hr. şi creştinismul a inclus Cântarea Cântărilor între cărţile canonice, dându-i o nouă interpretare. Cartea este o alegorie a unirii dintre Hristos şi Biserică. Hristos e logodnicul, iar logodnica e Biserica creştină; prietenii celor doi logodnici sunt reprezentaţi alegoric sub chipul îngerilor, proorocilor şi patriarhilor.