(gr. λόγος, ὁ — o logos; lat. verbum,-i = cuvânt)

— cu înţeles propriu de vorbire; cu înţeles biblic de „învăţătură“: „Ascultaţi cuvântul Domnului... luaţi aminte la învăţătura Domnului...“ (Isaia 1, 10). Cuvântul — Logosul — Dumnezeu: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul“ (Ioan 1, 1). Cuvântul, ca început al lumii şi al timpului — „La început...“ — mai înainte de care nu era lumea, nici timpul, ci numai veşnicia; Cuvântul lui Dumnezeu în ipostaza Fiului, Cuvântul ipostatic ia formă vizibilă, se dezvăluie: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr“ (Ioan 1, 14). Cuvântul-Logos are în lb. greacă şi înţeles de raţiune şi de „predică“; cu acest sens cuvântul devine în cadrul cultului cel mai important mijloc de redare a ideilor şi sentimentelor religioase. Prin cuvânt, preotul face cunoscut oamenilor învăţătura divină a Bisericii, în mod direct: prin predică şi lecturile religioase. Căci zice Sf. Apostol Pavel: „Credinţa este din auzire... prin cuvântul lui Hristos... «În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor»“ (Romani 10, 17-18). Prin cuvânt se exprimă credinţa şi evlavia, sub forma rugăciunii şi a cântării religioase.