La adormirea părintelui Arhimandrit Gheorghe Avram, fostul stareţ al Mănăstirii Dervent, ne facem o datorie în a aminti câteva cuvinte despre viaţa şi activitatea Sfinţiei Sale.
Acesta a intrat ca frate începător în mănăstirea Cocoş la vârsta de 24 de ani, arătându-se de la început a fi serios, smerit şi harnic. Pentru meritele sale deosebite a fost călugărit şi mai apoi hirotonit întru ieromonah. Pe 17 septembrie 1991, după şapte ani, părintele Gheorghe Avram a primit ascultarea de stareţ la Mănăstirea Dervent, având sarcina de a continua lucrarea deja începută de părintele Elefterie.
Părintele Gheorghe a strâns în jurul său o obşte tânără, în timpul stăreţiei sale aceasta numărând în medie 15 vieţuitori. În pofida dificultăţilor financiare, la 1 august 1993 a demarat lucrările pentru construirea unui ansamblu de clădiri ce urma a adăposti stăreţia, chiliile, trapeza şi arhondaricul. Prin dăruire şi muncă neobosită, părintele Gheorghe a reuşit să procure materialele de construcţie necesare, şi, de câte ori timpul îi permitea, dădea şi o mână de ajutor muncitorilor şi fraţilor care lucrau la ridicarea clădirii. Atât faţă de părinţi şi fraţi cât şi faţă de credincioşi, părintele Gheorghe şi-a arătat firea generoasă, deschisă, plină de viaţă, gata oricând să ajute; îi mângâia pe cei în nevoi, fiindu-le tuturor duhovnic, frate sau prieten.
În acea perioadă s-a remarcat ca mare ctitor şi binefăcător al aşezământului monahal Dervent domnul Ion Ionescu, director al Societăţii CNE Cernavodă.
Jertfa părintelui stareţ şi a întregii obşti, alături de cea a arhitectei Gabriela Sarvaş şi a inginerului Mihai Furdui, care au ajutat benevol, precum şi a tuturor binefăcătorilor acestui aşezământ au fost încununate în ziua hramului mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din anul 1997, când Î.P.S Lucian, Arhiepiscop al Tomisului, împreuna cu un sobor de preoţi, a sfinţit noua clădire.
Situaţia creştinilor ortodocşi din Ardeal l-a determinat pe părintele stareţ Gheorghe ca în vara anului 1998 să ceară binecuvântarea Î.P.S. Lucian, Arhiepiscop al Tomisului de a se întoarce la locul său natal, Valea Mare (judeţul Covasna), având ca sfânt scop ridicarea unei mănăstiri, spre slava Ortodoxiei. A început din acel an o acţiune deloc uşoară, într-un mediu ostil, dominat de culte protestante, lucrare pe care însă a îndeplinit-o exemplar, înălţând pe acele meleaguri româneşti, cu multă osârdie şi dăruire, o mănăstire cu care Episcopia Covasnei şi Harghitei se poate astăzi mândri.
De curând, pe 9 august 2011, părintele Gheorghe s-a mutat la Domnul după o grea suferinţă, fiind înmormântat între cele trei biserici construite la Mănăstirea Sfântul Ioan din Covasna. A lăsat în urma sfinţiei sale, în afară de amintirea unui vrednic slujitor al lui Dumnezeu şi pe aceea a unui iubitor al aproapelui ce-şi împărtăşea bucuriile şi izbânzile cu o vervă de copil. A rămas şi va rămâne viu printre noi toţi cei ce l-am cunoscut.
