Lauda părinţilor: preotul Simon. Rugăciune. Trei neamuri nesuferite. Încheiere. | |
1 | Simon fiul lui Onia , marele preot a, el a fost cel ce'n timpul vieţii sale a reparat Casa şi'n timpul zilelor sale a întărit templul. |
2 | De el a fost întemeiată îndoita înălţime b, înaltul zid de sprijin din jurul templului. |
3 | În zilele lui a fost săpată casa apelor un iezer cu o'ntindere cât marea. |
4 | În grija de a-şi feri poporul de cădere, a întărit cetatea împotriva oricărei împresurări. |
5 | Cât de măreţ era el, înconjurat de poporul său, când ieşea din sfânta-sfintelor c: |
6 | ca luceafărul de dimineaţă în mijlocul unui nor, ca luna când e plină, |
7 | ca soarele strălucind peste locaşul Celui-Preaînalt, ca un curcubeu lucind în nişte nori de slavă, |
8 | ca o floare de trandafir în plină primăvară, ca florile de crin pe malul unei ape, ca ramurile Libanului în zilele de vară, |
9 | ca focul şi tămâia în căţuie, ca un vas lucrat întreg din aur împodobit cu tot felul de pietre preţioase, |
10 | ca un măslin când îşi plineşte rodul, ca chiparosul ce se înalţă'n nori. |
11 | Când îşi punea tunica preaslăvită şi se înveşmânta în toate podoabele sale, când se suia la sfântul jertfelnic, umplea de slavă curtea templului. |
12 | Iar când primea părţile d din mâinile preoţilor, el însuşi aproape de focul de pe jertfelnic, înconjurat era de o cunună de fraţi ca de frunzişul unor cedri din Liban; ca nişte trunchiuri de finic îl înconjurau, |
13 | ei, fiii lui Aaron, în măreţia lor, purtând în mâini prinoasele Domnului în faţa obştii întregi a lui Israel! |
14 | Şi'n timp ce-şi împlinea slujba la altar să înfrumuseţeze prinosul către Cel-Preaînalt, Atotţiitorul, |
15 | mâna şi-o întindea spre cupă şi făcea libaţia sângelui de strugure; îl vărsa la temelia jertfelnicului, mireasmă bineplăcută Celui-Preaînalt, Împăratul-a-toate. |
16 | Atunci fiii lui Aaron izbucneau în strigăte, sunau din trâmbiţele lor de metal ciocănit şi făceau să se-audă o larmă uriaşă spre pomenire'n faţa Celui-Preaînalt. |
17 | Atunci tot poporul deodată se punea'n mişcare şi cădea cu faţa la pământ să I se închine Domnului său, Atotţiitorul, Dumnezeul Cel-Preaînalt. |
18 | Iar cântăreţii cântau cu glasul laude: dintr'un tumult, o dulce melodie. |
19 | Iar poporul înălţa cereri către Domnul Cel-Preaînalt, stând la rugăciune înaintea Celui-Milostiv până ce se isprăvea serbarea Domnului e şi slujba Lui se încheia. |
20 | Atunci, coborându-se, el îşi ridica mâinile peste toată obştea fiilor lui Israel ca să le dea, cu buzele lui, binecuvântarea Domnului şi slăvit să fie întru numele Lui. |
21 | Apoi, pentru a doua oară, cădeau cu faţa la pământ ca să primească binecuvântarea de la Cel-Preaînalt. |
22 | Şi acum, binecuvântaţi-L pe Dumnezeul-a-toată-făptura, Cel ce pretutindeni face lucruri mari, Cel ce ne-a înălţat zilele încă din sânul mamei şi S'a purtat cu noi după mila Sa. |
23 | Să ne dea nouă veselia inimii, iar pacea să ne vină'n zilele noastre, în Israel, ca'n zilele de-odinioară. |
24 | Rămână mila Sa cu noi, nedespărţită, şi'n zilele noastre să ne mântuiască! |
25 | Două sunt neamurile de care sufletului meu îi e silă, iar al treilea nu este neam: |
26 | |
27 | O învăţătură de pricepere şi de ştiinţă a scris în această carte Isus, fiul lui Sirah, fiul lui Eleazar, din Ierusalim, cel ce ca o ploaie şi-a răspândit înţelepciunea inimii. |
28 | Fericit e cel ce fără'ncetare va reveni asupra acestor cuvinte! Acela care le aşază în inima sa va deveni înţelept; |
29 | că, dacă le va plini, puternic va fi întru toate, de vreme ce lumina Domnului e cărarea lui. |