2Rg 01
CAPITOLUL 1
David îi plânge pe Saul şi pe Ionatan.
1Şi a fost că, după moartea lui Saul, David s'a întors din războiul cu Amaleciţii şi a poposit două zile în Ţiclag.
2A treia zi, iată că a venit un om din tabără, de la poporul lui Saul; avea hainele sfâşiate şi ţărână pe cap a. Şi, venind la David, a căzut la pământ şi i s'a închinat.
3Iar David i-a zis: „De unde vii?“ El i-a răspuns lui David: „Am scăpat din tabăra lui Israel“.
4David i-a zis: „Spune-mi, ce s'a întâmplat?“ Iar el a răspuns: „Poporul a fugit din bătălie, mulţi din popor au căzut şi au murit; au murit şi Saul, şi Ionatan, fiul său“.
5Atunci David a zis către tânărul care-i adusese veştile: „Cum de ştii tu că Saul şi Ionatan, fiul său, au murit?“
6Iar tânărul care-i adusese veştile i-a zis: „Mă aflam din întâmplare pe muntele Ghelboa; şi, iată, Saul era rezemat în suliţa sa; şi, iată, carele de luptă şi căpeteniile călăreţilor îl strângeau tot mai de-aproape.
7Şi cătând el înapoia sa, a dat cu ochii de mine şi m'a chemat; iar eu am zis: – Iată-mă!
8Atunci el mi-a zis: – Cine eşti tu? Iar eu i-am răspuns: – Eu sunt amalecit.
9El mi-a zis: – Stai deasupra mea şi ucide-mă, căci cumplit întuneric m'a cuprins, iar sufletul meu este încă în mine!
10Iar eu am stat deasupra lui şi l-am ucis, fiindcă ştiam că după cădere n'o să mai trăiască. Şi i-am luat cununa regească de pe cap şi brăţara de la mână şi le-am adus aici, la domnul meu“.
11Atunci David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat; şi toţi oamenii care erau cu el şi-au sfâşiat hainele.
12Şi s'au tânguit şi au plâns şi au postit până seara pentru Saul şi pentru Ionatan, fiul său, şi pentru poporul lui Iuda şi pentru casa lui Israel, de vreme ce fuseseră loviţi de sabie.
13Şi a zis David către tânărul care-i adusese veştile: „De unde eşti tu?“ Acela a răspuns: „Sunt fiul unui străin amalecit“.
14David i-a zis: „Cum de nu te-ai temut să-ţi ridici mâna ca să-l ucizi pe unsul Domnului?“
15Atunci David l-a chemat pe unul din tinerii săi slujitori şi i-a zis: „Du-te şi sari pe el!“ Şi l-a lovit, iar acela a murit.
16David a zis atunci asupră-i: „Sângele tău fie asupra capului tău; căci gura ta a mărturisit împotrivă-ţi, zicând: – L-am ucis pe unsul Domnului!“
17Şi David l-a plâns pe Saul şi pe fiul său Ionatan cu această plângere de jale
18pe care le-a poruncit fiilor lui Iuda s'o înveţe; iată, ea se află scrisă în Cartea Dreptului b:
19
Înalţă un stâlp, Israele, pentru morţii tăi
ucişi pe'nălţimile tale!;
cum au căzut vitejii!
20
N'o povestiţi în Gat
şi n'o spuneţi pe străzile Ascalonului,
ca nu cumva să se bucure fiicele Filistenilor,
să nu se veselească fiicele netăiaţilor-împrejur.
21
Voi, munţi din Ghelboa:
nici rouă, nici ploaie să cadă pe voi,
nici fie pe voi ogoare cu pârgă,
de vreme ce-acolo căzut-au vitejii sub scut;
mirungere nu e pe scutul lui Saul! c
22
Din sângele răniţilor,
din seul celor tari
arcul lui Ionatan nu se'ntorcea pustiu,
iar sabia lui Saul nu se'nvârtea zadarnic.
23
Saul şi Ionatan, iubiţii şi frumoşii,
ei n'au fost despărţiţi;
cu vrednicie'n viaţă, în moarte laolaltă,
mai sprinteni se vădeau decât vulturii
şi mai puternici decât leii.
24
Voi, fiice ale lui Israel, plângeţi-l pe Saul,
cel ce'n porfiră mândră vă'mbrăca
şi fir de aur vă punea pe straie!
25
Cum au căzut vitejii
în mijlocu'ncleştării!
O, Ionatan, tu, cel rănit de moarte
pe propriile tale înălţimi!
26
O, frate Ionatan, tristeţii mele hrană!;
mi-ai fost atât de scump!;
iubirea ta mi te-a făcut minune
mai sus decât iubirile femeii.
27
Cum au căzut vitejii
şi cum pierit-a arma de război!