Sir 12:04
Dă-i celui credincios, dar nu-l ajuta pe cel păcătos!
Ga 6
Purtaţi-vă sarcinile unii altora! Îndemnuri cu mâna lui Pavel. Salutare de sfârşit.
1Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşală, voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, veghind asupra ta însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită.
2Purtaţi-vă sarcinile a unii altora, şi aşa veţi împlini legea lui Hristos b.
3Că de se crede cineva că este ceva, în timp ce el nu este nimic, pe sine însuşi se amăgeşte.
4Dar fiecare să-şi cerceteze propria sa faptă, şi atunci se va lăuda numai faţă de sine însuşi şi nu faţă de altul;
5căci fiecare îşi va purta propria sa povară c.
6Cel ce primeşte cuvântul învăţăturii să-i facă învăţătorului său parte din toate bunurile.
7Nu vă amăgiţi; Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.
8Cel ce seamănă în propriul său trup, din trup va secera stricăciune; dar cel ce seamănă în Duhul, din Duhul va secera viaţă veşnică;
9să nu slăbim d dar în a face binele, căci la vremea cuvenită vom secera, dacă nu ne vom slei e.
10Aşa că, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi.
11Vedeţi cu ce litere mari v'am scris eu, cu mâna mea f.
12Câţi vor să fie binevăzuţi în trup g, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie ei prigoniţi pentru crucea lui Hristos.
13Fiindcă nici ei înşişi, cei care se taie'mprejur, nu păzesc legea, ci vor ca voi să vă tăiaţi împrejur pentru ca să se laude ei în trupul vostru.
14Dar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume.
15Că în Hristos Iisus nici tăierea'mprejur este ceva, nici netăierea'mprejur, ci făptura cea nouă.
16Şi toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu!
17De acum înainte nimeni să nu-mi mai facă supărare; căci eu în trupul meu port semnele Domnului Iisus h.
18Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.