În ordinea „normală“, cercetarea e urmată de descoperire, iar aceasta provoacă admiraţia. Aici lucrurile se petrec invers: Psalmistul are mai întâi revelaţia creaţiei (mărturiilor) lui Dumnezeu, aceasta îl umple de uimire, iar uimirea, la rândul ei, îl determină să cerceteze în amănunt ceea ce descoperise global. În fapt, acesta este procesul cunoaşterii prin revelaţie. E un text care anulează aberaţia: „crede şi nu cerceta“.