Acesta este nu numai cel mai lung, ci şi cel mai bine construit dintre psalmii didactici. Arhitectura sa cuprinde 22 de strofe a câte 8 stihuri; numărul strofelor reprezintă numărul celor 22 de litere ale alfabetului ebraic; primul cuvânt al fiecărei strofe începe cu litera respectivă. Evident, Septuaginta păstrează structura, nu însă şi canonul alfabetic. Tema generală a psalmului este legea dumnezeiască, în sensul ei cel mai larg: totalitatea învăţăturilor pe care Dumnezeu le-a descoperit şi le-a transmis prin profeţi. De aici, frecvenţa unor cuvinte care gravitează în jurul noţiunii de „lege“: nelegiuire, fărădelege, mărturie, poruncă, dreptate, îndreptare, făgăduinţă, pricepere, înţelepciune, cuvânt, spusă, judecată, cale ..., cuvinte care se repetă şi care uneori acuză redundanţa. Textul însă, ca atare, e o expresie maximă a evlaviei, dar şi a meditaţiei asupra vieţii şi sfârşitului, ceea ce-l făcea pe Pascal să-l aibă la inimă. Psalmul a intrat puternic în cult: face parte din Slujba Înmormântării.