Ps 103:35
Să piară păcătoşii de pe pământ
şi cei fără de lege, ca nicicum să mai fie!
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul!
Idt 16
CAPITOLUL 16
Cântarea Iuditei. Epilog.
1Şi a zis Iudita:
„Începeţi Dumnezeului meu cântare'n timpane,
cântaţi-I Domnului în ţimbale,
împletiţi-I psalm şi cântare,
înălţaţi-L şi cântaţi-I numele!
2
Că Domnul e Dumnezeu Ce zdrobeşte războaie,
că tabăra Şi-a pus-o în mijlocul poporului,
El m'a smuls din mâinile prigonitorilor mei.
3
Venit-a Asurul din munţii miazănopţii,
venit-a cu miriadele oştirii sale;
mulţimea lor stăvilea puhoaiele,
caii lor acopereau colinele.
4
Şi se vorbeau să-mi pârjolească ţara,
pe tinerii mei să-i treacă prin sabie,
pe pruncii mei să-i arunce pământului,
pe copiii mei să-i facă de pradă,
fecioarele mele să fie răpite.
5
Dar Domnul Atotputernic i-a împins înapoi
prin mâna unei femei.
6
Căci viteazul lor a n'a căzut sub mână de tineri voinici,
nu fiii Titanilor l-au lovit
şi nu uriaşi l-au copleşit,
ci Iudita, fiica lui Merari,
care l-a amorţit cu mândreţea chipului ei.
7
Haina de văduvă şi-a dezbrăcat-o
ca să-i înalţe pe oropsiţii lui Israel,
faţa şi-a uns-o cu balsam,
8
părul şi l-a strâns cu o panglică
şi cu vestmânt de in s'a îmbrăcat
ca să-l ademenească.
9
Cu sandalele i-a luat ochii,
cu mândreţea i-a robit inima
şi cu paloşul i-a tăiat capul.
10
Perşii s'au îngrozit de îndrăzneala ei
şi Mezii de curajul ei.
11
Atunci umiliţii mei au chiuit,
iar ceilalţi au fost cuprinşi de frică;
sărmanii mei băteau din palme,
iar ceilalţi se scuturau de groază;
unii strigau umplând văzduhul,
ceilalţi fugeau mâncând pământul.
12
Copii de copilandre i-au străpuns
şi i-au rănit ca pe nişte pui de robi;
în bătălia Domnului meu şi-au găsit sfârşitul.
13
Cântare nouă Domnului Îi voi cânta:
Tu, Doamne, mare eşti şi preamărit
şi minunat, puternic, neînvins!
14
Făptura'ntreagă Ţie să-Ţi slujească,
că Tu ai zis şi toate s'au făcut,
Tu Duhul l-ai trimis şi ele s'au zidit
şi nimeni nu va sta'mpotriva vocii Tale.
15
Munţii cu apele se zbuciumă din temelii
stâncile'naintea feţei Tale sunt parc'ar fi
de ceară,
aşa se vor topi,
dar milostiv eşti Tu
cu cei ce se tem de Tine.
16
O jertfă'nmiresmată nu-Ţi este mare lucru,
şi mai puţin grăsimea din arderea-de-tot,
dar mari vor fi de-a pururi cei ce se tem
de Domnul.
17
Vai, vai acelor neamuri ce mâna şi-o ridică 'mpotriva naţiei mele,
Căci Domnu-Atotputernic le va rosti osândă
în ziua judecăţii
dând trupul lor de pradă la flăcări şi la viermi,
durerea să şi-o urle în veci, la nesfârşit“.
18Când au ajuns la Ierusalim, I s'au închinat lui Dumnezeu şi, după ce poporul s'a curăţit, şi-au adus arderile-de-tot, prinoasele de bunăvoie şi darurile.
19Iar Iudita a afierosit toate bunurile lui Olofern, pe care i le dăduse poporul; cât despre ţesătura baldachinului, cea pe care şi-o luase din odaia de dormit, I-a dat-o lui Dumnezeu ca anatemă b.
20Trei luni s'a veselit poporul în Ierusalim, în faţa templului, iar Iudita a rămas cu ei.
21După trecerea acestor zile, fiecare s'a întors la moştenirea sa. Iudita s'a întors la Betulia şi a rămas în averea ei; cât a trăit, a fost faimoasă în toată ţara.
22Mulţi au râvnit-o, dar nici un bărbat nu a cunoscut-o în viaţa ei, din ziua în care Manase, soţul ei, murise şi se adăugase la ai săi.
23Măreţia ei n'a încetat să crească din ce în ce mai mult. A îmbătrânit în casa soţului ei, atingând vârsta de o sută şi cinci ani. Slujnicei sale i-a redat libertatea. A murit în Betulia şi au îngropat-o în peştera soţului ei Manase.
24Casa lui Israel a plâns-o timp de şapte zile. Înainte de a muri şi-a împărţit averea la rudele apropiate ale lui Manase, soţul ei, şi la cei apropiaţi din propria sa familie.
25Cât a trăit Iudita, nimeni nu s'a găsit să le insufle frică fiilor lui Israel, şi încă multă vreme după moartea ei.