„demonul cel de amiazăzi“: demonismul lucid, cel ce determină păcatul nu ca pe un accident al simţurilor, ci la nivelul intelectului, în mod elaborat, deliberat, cu o motivaţie aparent logică şi atrăgătoare, asemenea ispitei pe care diavolul, în plină zi, a pus-o în faţa protopărinţilor Adam şi Eva. Asemenea „demoni de amiazăzi“ populează opera lui Dostoievski, ca precursori ai ateismului „ştiinţific“. T. M.: „de molima ce bântuie în plină amiază“, cu explicaţia lui Osty că psalmul ar fi fost inspirat de o epidemie devastatoare, al cărei punct critic e determinat de zăpuşeala amiezii...