Munţii erau socotiţi partea cea mai solidă şi mai stabilă a pământului, un fel de schelet al lui. „A plăsmui“ (plásso) = a fasona, a modela, a da o formă; „lumea lui“ = (oikouméne) = omenirea. Aşadar, suita: pământul ca osatură, pământul ca formă deplină, pământul cu oameni.