Ps 081:07
dar voi ca nişte oameni muriţi
şi ca unul din dregători cădeţi. g
Sir 40
CAPITOLUL 40
Nimicnicia omului. Zicale. Despre cerşetorie.
1
Mare zdroabă i s'a hărăzit fiecărui om
 şi jug apăsător pe fiii lui Adam
 din ziua când au ieşit din pântecele maicii lor
 şi până'n ziua când se'ntorc în matca lor obştească.
2
Gândurile, teama inimii,
 totul e grija pentru ce va să vină: ziua sfârşitului.
3
De la cel ce şade pe tron strălucitor
 pân'la cel ce-i umilit în ţărână şi'n cenuşă,
4
de la cel ce poartă porfiră şi cunună
 pân'la cel ce se'nveleşte cu un ţol,
 nu-i decât mânie, gelozie, tulburare, zbucium,
 spaimă de moarte, duşmănie, vrajbă.
5
La vreme de odihnă'n aşternut,
 somnul nopţii îi poceşte gândurile;
6
puţină-i e odihna, puţină cât nimicul,
 şi, deodată, visând, e ca'ntr'o zi de pândă,
 răvăşit de vedenii,
 crezându-se de-abia scăpat dintr'o încleştare.
7
În clipa când să scape, se trezeşte,
 mirat că se speriase din nimic.
8
Pentru toată făptura, de la om la dobitoc,
 iar pentru păcătoşi, de şapte ori mai mult:
9
moarte, sânge, vrajbă, sabie,
 nenorociri, foamete, nimicire şi vargă!
10
Toate acestea făcute-au fost pentru nelegiuiţi,
 şi din pricina lor a venit potopul.
11
Tot ce vine din pământ, în pământ se'ntoarce
 şi tot ce vine din apă, în mare se întoarnă. a

12
Toată mita şi nedreptatea se vor şterge,
 dar buna-credinţă rămâne pe veci.
13
Averea nedrepţilor seacă asemeni unui şuvoi
 şi ca un tunet ce bubuie'n ploaie.
14
Când îşi deschide mâna, atunci se veseleşte, b
 în timp ce călcătorii de lege pieri-vor de istov.
15
Mlădiţele necredincioşilor nu-şi înmulţesc ramurile,
 rădăcinile necuraţilor sunt pe o stâncă seacă.
16
Buruiana – care creşte prin toate apele şi pe malurile râului –
 e'ntâia verdeaţă care se smulge.
17
Dărnicia e ca un rai de binecuvântare,
 iar milostenia rămâne în veci.
18
Omul care munceşte şi cel mulţumit de sine au o viaţă dulce,
 dar, mai mult decât ei, cel ce află o comoară.
19
Copiii şi întemeierea unei cetăţi înveşnicesc un nume,
 dar o femeie nepătată, mai mult decât cei doi.
20
Vinul şi muzica înveselesc inima,
 dar iubirea de înţelepciune, mai mult decât amândouă.
21
Fluierul şi harpa fac cântecul plăcut,
 dar mai presus de ele, dulceaţa graiului.
22
Farmecul şi mândreţea sunt desfătarea ochiului,
 dar pe deasupra lor, o pajişte verde.
23
Prietenul şi fârtatul se întâlnesc când vor,
 dar mai mult decât ei, soţia cu bărbatul.
24
Fraţii şi cel ce ajută sunt pentru vreme de necaz,
 dar mai mult decât ei te scapă milostenia.
25
Aurul şi argintul fac mersul apăsat,
 dar mai mult decât ele preţuieşte sfatul.
26
Banul şi puterea înalţă inima,
 dar mult deasupra lor, frica de Domnul.
 Cu frica de Domnul n'ai lipsă de nimic
 şi, dac'o ai pe ea, nu mai cauţi ajutor.
27
Frica de Domnul e rai al binecuvântării:
 bolta lui e mai presus de orice slavă.
28
Fiule, să nu duci o viaţă de cerşetor:
 decât să cerşeşti, mai bine să mori.
29
Viaţa omului care trăieşte cu ochii la masa altuia,
 aceea nu mai poate fi viaţă.
 El îşi mânjeşte gâtlejul cu mâncări de la alţii,
 de care omul învăţat şi bine crescut se fereşte.
30
În gura neruşinatului cerşitul e dulce,
 dar în pântecele lui va arde foc.