Imaginea este aceea a unui împărat biruitor care a ajuns la porţile cetăţii şi-i somează pe mai-marii ei (textual: principii) să i-o predea. „Porţi veşnice“: hiperbolă pentru porţile ce au stat prea multă vreme închise. În dimensiunea profetică, „Împăratul slavei“ este Însuşi Iisus Hristos cel înviat, biruitor asupra morţii, Care-i somează pe „portarii iadului“ să-I deschidă spre a-i elibera pe cei din veac legaţi înlăuntru (vezi 1 Ptr 3, 19 şi nota). În Cântarea a 6-a din Canonul Învierii, Sf. Atanasie cel Mare comentează textul şi în perspectivă eshatologică: Din pricina păcatului nostru, porţile raiului I-au fost închise şi lui Iisus Hristos ca purtător de trup, în relaţia Sa umană, dar I se vor deschide, tot pentru noi, în relaţia Sa divină, ca „Împărat al slavei“. Ritualul ortodox foloseşte acest text nu numai în slujba Învierii, ci şi la sfinţirea unei biserici noi. (În Textul Masoretic somaţia li se adresează numai porţilor, nu şi căpeteniilor).