Ps 017:02
Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu;
Dumnezeul meu e ajutorul meu şi voi nădăjdui spre El,
El e apărătorul meu şi puterea b mântuirii mele şi ocrotitorul meu.
Ps 45
PSALMUL 45
Pentru sfârşit: fiilor lui Core, asupra celor ascunse *; Psalm.
1Dumnezeul nostru este scăpare şi putere,
ajutor în necazurile cele ce cu putere se abat asupra noastră.
2De aceea nu ne vom teme când pământul se va cutremura,
nici când munţii se vor muta în inima mărilor.
3Apele lor au vuit şi s'au tulburat,
de tăria Lui munţii s'au cutremurat.
4Avânturile a râului înveselesc cetatea lui Dumnezeu;
Cel-Preaînalt Şi-a sfinţit locaşul.
5Dumnezeu e'n mijlocul ei, ea nu se va clătina,
Dumnezeu o va ajuta dis-de-dimineaţă.
6Neamuri s'au tulburat, împărăţii s'au încovoiat,
Cel-Preaînalt Şi-a ridicat glasul, pământul s'a cutremurat.
7Domnul puterilor e cu noi,
El e ocrotitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
8Veniţi şi vedeţi faptele Domnului b,
minunile pe care le-a pus El pe pământ
9punând capăt războaielor pân'la marginile pământului;
El va sfărâma arcul şi va frânge arma,
iar scuturile în foc le va arde.
10Luaţi-vă răgaz şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu c;
întru neamuri Mă voi slăvi, slăvit voi fi pe pământ.
11Domnul puterilor e cu noi,
El e ocrotitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.