"Cât ai de gând tu oare s'o ţii aşa întruna?
  Opreşte-te!, mai dă-ne şi nouă rând la vorbă!

O faci, că te-ascultarăm tăcând ca nişte vite?

Îţi trebuia urgia!
  Ce? dacă'nchizi tu ochii, se pustieşte lumea?
  sau munţii o să piară surpaţi din temelii? ^a

O, da!, lumina celui nelegiuit se stinge
  şi flacăra din vatră nu-i va mai străluci.

În felul său de viaţă lumina-i întuneric
  şi candela de veghe deasupra lui se stinge.

Averea lui vânată-i de oameni mărunţei
  şi sfatul său se surpă.

Piciorul său se prinde în laţ de picioruş
  şi'n plasă împletită din sfori subţiri se'ncurcă.

Asupra lui se'ndreaptă o armie de laţuri
  şi preaputerea celor setoşi de răzbunare.

La pândă-i stă o funie ascunsă în pământ
  şi-o cursă pe cărări.

El piere strâns în cercuri de spaime şi dureri
  şi mulţi de primprejuru-i cumplit îl strâmtorează.

Căderea lui, răsunet.

Picioarele lui fi-vor mâncate de ciupercă,
  pe-ai lui în floarea vârstei o să-i mănânce moartea.

În felul său de viaţă nu-i chip de vindecare,
  mânat să-şi ia asupră-şi regească'nvinuire ^b.

În noaptea lui sunt alţii ce stau în casa lui,
  ce-avea mai scump e abur prin fumul de pucioasă ^c.

Sub el i se usucă adâncul rădăcinii,
  deasupra holda coaptă se scutură'n ţărână.

De pe pământ îi piere chiar umbra amintirii,
  iar numele-i se stinge în veşnica uitare.

Şi iată-l din lumină împins în întuneric
  şi scos afar' din lume ^d.

Necunoscut el fi-va întru poporul său,
  nemântuită casa'ntru cele de sub cer,
  şi alţii locui-vor în tot ce-a fost al său.

La capul său suspină urmaşii cei din urmă,
  iar cei dintâi se miră.

Acestea sunt sălaşuri în care-au stat nedrepţii,
  acesta-i locul celor ce nu-L cunosc pe Domnul“.