Os 08:05
O, Samarie, zdrobeşte-ţi viţelul c!
Că s'a aprins mânia
Mea'mpotriva lor.
Cât oare nu vor fi în stare
să se curăţească în Israel?
Os 10
CAPITOLUL 10
Fiii lui Israel sunt mustraţi pentru răutăţile lor.
1
E Israel o vie cu viţe viguroase,
cu rod îmbelşugat;
cu cât mai multe roadele îi sunt,
cu-atât şi-a înmulţit altarele;
după belşugul ţarinilor sale
a ridicat el stâlpi a.
2
Ei inimile şi le-au împărţit,
acum li se vor stinge;
El va surpa jertfelnicele lor,
iar stâlpii vor fi morţi de oboseală.
3
De-aceea ei acum vor zice:
«Noi n'avem rege,
căci noi nu ne-am temut de Domnul!»
Dar, pentru noi, un rege... la ce bun?;
4
grăind cuvinte, născocind prilejuri
va încheia un legământ
şi judecata va'nflori
ca troscotu'ntr'o ţelină ierboasă b.
5
Cei din Samaria
vor locui aproape de viţelul
din casa Nedreptăţii c;
că pentru el a plâns poporul,
şi-aşa cum ei l-au amărât,
de slava lui s'or bucura:
poporul său s'a'nstrăinat de el.
6
Şi la Asirieni l-au dus legat
ca dar în faţa regelui Iarim;
pe Efraim îl va primi în dar d,
iar Israel s'o face de ruşine
în însuşi sfatul său.
7
Samaria regele şi-a lepădat
ca pe un vreasc la faţa apei e.
8
Jertfelnicele Nedreptăţii fi-vor sparte
– păcatele lui Israel –:
spini şi ciulini le-or creşte pe altare,
iar ei le-or zice munţilor: «Acoperiţi-ne!»,
şi dealurilor mari: «Cădeţi pe noi!».
9
De când sunt munţii munţi,
de-atunci păcătuit-a Israel;
acolo au stătut;
acolo'n deal nu-i va pândi război
adulmecând spre fiii nedreptăţii
10
să-i pedepsească.
Dar neamurile împotriva lor s'or aduna
atunci când fi-vor pedepsiţi
pentru-ale lor păcate, două.
11
Junincă este Efraim,
cea învăţată să iubească biruinţa;
Eu însă voi veni
deasupra frumuseţii ei de pe grumaz;
pe Efraim îl voi încăleca,
voi trece peste Iuda în tăcere:
el biruit va fi de Iacob.
12
Sămânţa semănaţi-o spre dreptate,
culegeţi spre rodire de vieaţă!
Lumina cunoştinţei luminaţi-vă!
Pe Domnul căutaţi-L, până când
vă vor veni rodirile dreptăţii f!
13
De ce-aţi tăcut asupra necredinţei,
dar nedreptăţile i le-aţi cules?
Mâncat-aţi roadă mincinoasă,
căci tu ţi-ai pus nădejdea în carele-ţi de luptă,
în plinul forţei tale.
14
Pieire-o să se'nalţe întru poporul tău;
tot ce-ai zidit, va trece.
Precum odinioară mai-marele Salman
– din casa lui Ierobaal –
în zile de război
pe mamă-a doborât-o peste copiii ei g,
15
aşa voi face vouă, o, casa lui Israel,
în urma alor voastre nedrepte căi şi rele.
Dis-de-dimineaţă fost-au lepădaţi,
lepădat a fost regele lui Israel.