Şi-atunci voi încheia un legământ cu fiarele câmpiei, cu păsările cerului, cu târâtoarele pământului şi voi zdrobi şi sabia, şi arcul, ca şi războiul de pe faţa lumii, şi'ntru nădejde îţi voi da sălaş. |
1 | Veseleşte-te, tu, cea stearpă, care nu naşti, dă glas şi strigă, tu, cea care n'ai cunoscut durerile facerii, că mai mulţi sunt fiii celei pustii decât ai celei ce are bărbat; căci Domnul a zis: |
2 | Lărgeşte locul cortului tău b şi-al pânzelor lui, bate ţăruşii, nu te scumpi; lungeşte-ţi funiile, ţăruşii ţi-i întăreşte; |
3 | simte-te'n largul tău la dreapta şi la stânga, căci sămânţa ta neamuri va moşteni şi prin ea cetăţi pustii vor fi locuite. |
4 | Nu te teme pentru aceea că ai fost de ruşine, nici nu te ruşina pentru aceea că ai fost de ocară, c căci vei uita ruşinea cea de lungă durată, iar de ocara văduviei tale nu-ţi vei mai aminti. |
5 | Că Domnul este Cel ce te-a făcut, Domnul Atotţiitorul este numele Lui; şi El, Cel ce te-a izbăvit pe tine, El este Dumnezeul lui Israel, şi aşa va fi numit de'ntreg pământul. |
6 | Domnul nu te-a chemat ca pe o femeie părăsită şi slabă de inimă, nici ca pe o femeie ce încă din tinereţe e pradă urii, zice Dumezeul tău. |
7 | Pentru puţină vreme te-am părăsit, dar cu milă mare te voi milui; |
8 | în puţină mânie Mi-am întors faţa de la tine, dar cu milă veşnică te voi milui, zice Acel ce te izbăveşte, Domnul. |
9 | Din vremea apelor lui Noe d, acesta Mi-a fost gândul, aşa cum i-am făcut lui jurământ în vremea aceea, că de dragul tău nu Mă voi mai mânia asupra pământului; nici chiar atunci când tu eşti ameninţată, |
10 | munţii nu se vor muta şi dealurile tale nu se vor clinti; tot aşa nici mila Mea nu-ţi va lipsi şi nici legământul păcii Mele nu va fi călcat; aceasta, fiindcă Domnul, Cel care-ţi este ţie milostiv, El a spus-o. |
11 | Umilită şi neodihnită, mângâiere n'ai avut; iată, Eu le gătesc pietrelor tale rubin şi safir temeliilor tale; |
12 | de iaspis îţi voi face meterezele, iar porţile din pietre de cristal şi'mprejmuirea ta va fi din nestemate. |
13 | Şi fiii tăi vor fi toţi învăţaţi ai lui Dumnezeu şi'n pace multă copiii tăi se vor afla. |
14 | Şi tu întru dreptate vei fi zidită; fereşte-te de nedreptate, şi teamă nu vei avea şi cutremur de tine nu se va apropia. |
15 | Iată, străini e vor veni de dragul Meu la tine şi'mpreună cu tine vor locui şi la tine vor alerga să scape. |
16 | Iată, Eu sunt Cel ce te-a zidit, nu ca fierarul suflând în cărbuni şi scoţând unelte bune de treabă; Eu nu pentru pierzare te-am zidit, ca să te nimicesc. |
17 | Tot lucrul făcut împotriva ta nu va spori şi nici un glas ridicat împotriva ta spre judecată; pe toţi aceia tu îi vei birui, prin aceasta fi-vor potrivnicii tăi osândiţi. O moştenire se află celor ce-I slujesc Domnului şi drepţi veţi fi voi în faţa Mea, zice Domnul. |