Literal: „îl voi da anatemei“, în sensul: „I-l voi dărui lui Dumnezeu“. O astfel de făgăduinţă făcea parte din ritualul războiului sfânt: întreaga pradă de război – oameni, animale şi lucruri – Îi aparţineau Domnului, dar, pentru ca nu cumva juruinţa să fie călcată prin eventuala folosire a prăzii, aceasta era supusă nimicirii totale. De aici, transferul semantic: a-l da pe cineva anatemei = a-l da pieirii (blestemul de a se alege din el praful şi pulberea).