Ebr.: apă sfântă, expresie unică în Vechiul Testament, cu sens incert: fie păstrată într'un loc sfânt (un sanctuar), fie adusă dintr'un izvor sfinţit. Apa vie nu presupune neapărat sacralitatea; ea este apă curgătoare, apă de izvor sau, în orice caz, apă scoasă dintr'o fântână de mare adâncime, cât mai aproape de pânza freatică, apa vie prin excelenţă. Vezi şi
Lv 14, 5-6;
Nm 19, 17.