Iz 22:20
Aşa cum argintul şi arama şi fierul şi cositorul şi plumbul se adună în mijlocul cuptorului pentru ca'n el să se sufle foc şi ele să se topească, tot astfel vă voi aduce Eu întru mânia Mea şi vă voi aduna şi vă voi topi;
Ps 65
PSALMUL 65
Pentru sfârşit: o cântare psalmodică a învierii a.
1Cu bucurie strigaţi-I b lui Dumnezeu tot pământul,
2numelui Său cântaţi-i,
daţi mărire laudei Lui!
3Spuneţi-I lui Dumnezeu: Cât de înfricoşătoare sunt lucrurile Tale!
Întru mulţimea puterii Tale Te vor linguşi vrăjmaşii Tăi.
4Tot pământul să Ţi se închine şi să-Ţi cânte,
numelui Tău să-i cânte.
5Veniţi şi vedeţi faptele lui Dumnezeu,
cât e El de înfricoşător în sfaturi, mai mult decât fiii oamenilor,
6El, Cel ce întoarce marea în uscat;
prin râu vor trece cu piciorul.
Acolo ne vom veseli de El,
7de Cel ce întru puterea Sa stăpâneşte veacul;
ochii Săi se uită spre neamuri:
cei ce-L amărăsc să nu se înalţe întru ei!
8Voi, neamuri, binecuvântaţi-L pe Dumnezeul nostru
şi faceţi să se audă glasul laudei Lui.
9El, Cel ce sufletul mi l-a temeinicit în viaţă c,
nu mi-a lăsat picioarele să se clatine.
10Că ne-ai încercat pe noi, Dumnezeule,
cu foc ne-ai lămurit, aşa cum în foc se lămureşte argintul;
11ne-ai prins în laţ, necazuri ne-ai pus pe grumaz,
12oameni ai ridicat deasupra capetelor noastre,
prin foc trecut-am şi prin apă
şi Tu ne-ai scos la odihnă d.
13În casa Ta intra-voi cu arderi-de-tot,
Ţie voi plini făgăduinţele mele
14pe care buzele mele le-au rostit
şi gura mea le-a grăit întru necazul meu;
15arderi-de-tot cu măduvă e Îţi voi aduce,
cu tămâie şi berbeci,
boi şi ţapi Îţi voi aduce.
16Veniţi şi auziţi, şi eu vă voi povesti vouă,
celor ce vă temeţi de Dumnezeu,
câte i-a făcut El sufletului meu.
17Către El cu gura mea am strigat,
pe El cu limba mea L-am preamărit.
18Dacă'n inima mea am zărit strâmbătate,
atunci Domnul să nu mă audă!
19De aceea m'a auzit Dumnezeu,
luat-a aminte la glasul rugăciunii mele.
20Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce nu mi-a îndepărtat rugăciunea,
şi nici mila Lui de la mine!