Iz 14:01
Şi au venit la mine bărbaţi dintre bătrânii lui Israel şi au şezut în faţa mea.
Iz 8
Vedenie asupra păcatelor Ierusalimului.
1Şi a fost că în cel de al şaselea an, în luna a cincea, în cea de a cincea zi a lunii a eu şedeam în casa mea, iar bătrânii Iudeilor îmi şedeau în faţă. Şi a venit peste mine mâna Domnului. b
2Şi m'am uitat. Şi, iată, asemănarea unui chip de bărbat: de la mijloc până jos, foc; iar de la mijlocul său în sus, ca boarea unui chip c, ca vederea unui chihlimbar.
3Şi a întins ceva ca asemănarea unei mâini şi m'a apucat de creştetul capului; şi Duhul m'a ridicat între pământ şi cer şi m'a adus în Ierusalim, întru vedenia lui Dumnezeu, la tinda porţii celei dinlăuntru, cea care cată spre miazănoapte, acolo unde era stâlpul Cumpărătorului.
4Şi, iată, slava Domnului Dumnezeului lui Israel era acolo, aşa cum o văzusem la câmp.Iz 3:23
5Şi mi-a zis: „Fiul omului, ridică-ţi ochii spre miazănoapte!“ Şi mi-am ridicat ochii spre miazănoapte; şi, iată, dinspre miazănoapte spre poarta de răsărit a jertfelnicului, la intrare, acest chip al Geloziei.4Rg 21:7 Ir 7:30
6Şi mi-a zis: „Fiul omului, ai văzut ce fac aceştia?, cum săvârşesc cei din casa lui Israel mari fărădelegi aici, aşa ca Eu să Mă îndepărtez de locaşul Meu cel sfânt? Dar vei vedea nelegiuiri şi mai mari“.
7Şi m'a dus în tinda curţii. Şi m'am uitat; şi, iată, în perete era o spărtură.
8Şi mi-a zis: „Fiul omului, sapă în perete“. Şi am săpat; şi, iată, o uşă.
9Şi mi-a zis: „Intră şi vezi nelegiuirile cele rele pe care le săvârşesc ei astăzi
10Şi am intrat: şi m'am uitat; şi, iată, tot felul de târâtoare şi de dobitoace şi toţi idolii casei lui Israel zugrăviţi pe el, de jur-împrejur.
11Iar în faţa lor, la mijloc, stăteau şaptezeci de bărbaţi dintre bătrânii casei lui Israel, şi Iehonia, fiul lui Şafan; şi fiecare din ei ţinea în mână o cădelniţă, din care se ridica fumul de tămâie.
12Şi mi-a zis: „Fiul omului, ai văzut ce fac aici bătrânii casei lui Israel? Fiecare din ei în cămara lui de taină, g fiindcă ei au zis: «Domnul nu vede; Domnul a părăsit pământul!»“
13Şi mi-a zis: „Vei vedea însă nelegiuiri şi mai mari pe care le fac aceştia“.
14Şi m'a dus în tinda casei Domnului, cea care cată spre miazănoapte; şi, iată, acolo se aflau femei care şedeau şi-l plângeau pe Tamuz. h
15Şi mi-a zis: „Fiul omului, ai văzut? Vei vedea însă deprinderi şi mai rele decât acestea“.
16Şi m'a dus în curtea lăuntrică a casei Domnului; şi, iată, la intrarea locaşului Domnului, între tindă şi jertfelnic, se aflau ca la douăzeci şi cinci de bărbaţi, cu spatele către locaşul Domnului şi cu faţa spre partea dimpotrivă; iar aceştia i se închinau soarelui.
17Şi mi-a zis: „Fiul omului, ai văzut? Să fie oare prea puţin pentru casa lui Iuda să facă nelegiuirile pe care le-a făcut aici? Că au umplut pământul de fărădelegi şi s'au răsucit să-mi stârnească mânia. Iată, sunt ca nişte batjocoritori.
18De aceea, Eu cu mânie Mă voi purta; ochiul Meu nu va cunoaşte cruţare, şi nici nu voi avea vreo milă; când ei cu glas mare Îmi vor striga în auz, Eu nu-i voi auzi“. i