Is 59:02
Nu, ci greşalele voastre vă despart de Dumnezeu
şi din pricina păcatelor voastre Şi-a întors El faţa de la voi,
aşa ca peste voi să nu fie milă. a
Plg 3
Plângerea a treia
1
Eu sunt bărbatul ros de sărăcie
 sub varga aspră a mâniei Lui.
2
Luându-mă, m'a dus la întuneric,
 şi nu întru lumină.
3
Doar către mine Îşi întoarce mâna
 de-a lungu'ntregii zile.
4
El trupul mi l-a'mbătrânit, şi pielea,
 iar oasele mi le-a zdrobit.
5
Zidiri a ridicat să-mi stea'mpotrivă
 şi capul mi l-a'ncins şi m'a trudit.
6
M'a pus să locuiesc în întuneric,
 cum a făcut cu morţii cei din veac.
7
Zidiri a ridicat să-mi stea'mpotrivă:
 nu pot ieşi, pe lanţuri îmi apasă.
8
Şi dacă strig sau mă slobod în răcnet,
 El ruga mi-o astupă.
9
Cu zid de piatră-mi stăvileşte drumul,
 El mi-a'ngrădit cărările.
10
Un urs îmi este El, ce stă la pândă,
 un leu în ascunziş.
11
Eu am plecat, dar El m'a urmărit
 şi piedică mi-a pus şi m'a trântit.
12
El arcul Şi l-a'ntins şi m'a ochit
 ca pe o ţintă a săgeţii Lui.
13
Săgeţilor din tolba Lui
 le-a poruncit să-mi intre în rărunchi.
14
La tot poporul meu sunt de ocară,
 de cântec toată ziua.
15
De-amărăciune m'a făcut sătul
 şi m'a'mbătat cu fiere.
16
El dinţii mi i-a scos cu pietre'n gură a
 şi cu cenuşă m'a hrănit.
17
Departe-mi duse sufletul de pace,
 eu fericirea mi-am uitat-o.
18
Tot mai departe-mi este biruinţa,
 nădejdea mea ce-mi vine de la Domnul!
19
Aminte mi-am adus, în sărăcie
 şi'n asuprire, de amar şi fiere.
20
În amintiri îmi voi aduce-aminte,
 sufletul meu va cugeta asupră-mi.
21
La inimă pe-aceasta mi-o voi pune,
 de-aceea voi răbda.
22
Nu-s părăsit de Domnul întru milă, b
 nici isprăvită e'ndurarea Lui;
23
în toată dimineaţa se'nnoiesc
 şi mare e credincioşia Lui. c
24
Îmi zice duhul d: „Partea mea e Domnul,
 de-aceea mi-L voi ţine'n aşteptare“.
25
Domnul e bun acelor ce-L aşteaptă
 şi sufletului care-I cată urma.
26
E bine să aştepţi întru tăcere
 să vină mântuirea de la Domnul.
27
E bine pentru om să poarte jug
 în tinereţea lui; e
28
el singur şi'n tăcere va şedea,
 căci l-a purtat asupră-şi;
29
el gura şi-o atinge de ţărână f:
 mai poate fi nădejde; g
30
obrazu-l dă acelui ce-l loveşte h,
 sătul e de ocară.
31
Căci Domnul nu-l va lepăda
 [pe om] pe'ntotdeauna;
32
l-a umilit, dar milă Îi va fi
 în marea Sa'ndurare;
33
de i-a smerit pe fiii omeneşti,
 nu inima L-a'mpins. i
34
Să-i umileşti, ţinându-i sub picioare,
 pe toţi cei înrobiţi de pe pământ,
35
să strâmbi tu judecata unui om
 'naintea feţei Celui-Preaînalt,
36
să-l osândeşti pe cel nejudecat,
 nu Domnu-a zis acestea.
37
Cine-a grăit acestea, şi ele s'au făcut?
 Nu Domnu-a poruncit.
38
Din gura Celui-Preaînalt
 nu va ieşi ce-i rău cu ce e bun., j
39
De ce s'ar plânge oare omul viu,
 bărbatu'n faţă cu păcatul său?
40
Cătată ne-a fost calea, cercetată,
 iar noi la Domnul ne-om întoarce.
41
Pe mâini ne-om pune inimile noastre,
 spre Cel-Înalt din cer le-om înălţa.
42
Păcătuit-am, ne-am făcut păgâni,
 Tu însă n'ai iertat.
43
Ne-ai cercetat cu furie, ne-ai gonit k
 şi ne-ai ucis, şi milă n'ai avut.
44
De rugăciune Te-ai ascuns în nor,
 aşa ca eu să nu văd, şi să plec.
45
Pe noi – şi doar pe noi – ne-ai izgonit
 în mijlocul popoarelor.
46
Ei, toţi vrăjmaşii noştri,
 'mpotriva noastră gura şi-au deschis-o
47
şi frică grea ni s'au făcut, şi spaimă,
 urcare şi cădere.
48
Din ochii mei se vor vărsa pâraie
 pentru-a poporului meu fiică nimicită.
49
În lacrimi ochii mi s'au înecat;
 nu voi tăcea, odihnă nu-mi va fi
50
pân'ce El, Domnu-Şi va pleca privirea
 şi va vedea din cer.
51
Pe suflet ochi târzii se stafidiră l
 plângând pe toate fiicele cetăţii.
52
Ca pe o păsăruică m'au vânat
 vrăjmaşii mei, fără pricìnă, toţi;
53
mi-au aruncat vieaţa într'o groapă
 şi-o piatră-au pus deasupra;
54
pe capul meu se revărsaseră ape
 şi-am zis: „De-acuma sunt pierdut!“
55
Din prea-adâncul gropii mele
 eu numele Tău, Doamne, l-am chemat;
56
Tu glasul meu l-ai auzit:
 la ruga mea să nu-Ţi închizi auzul;
57
spre ajutor mi Te-ai făcut aproape;
 când Te-am chemat, mi-ai zis: „Nu-ţi fie teamă!“
58
Împricinatul suflet Tu mi l-ai apărat m,
 o, Doamne, şi vieaţa tot Tu mi-ai mântuit-o;
59
Tu, Doamne, tulburarea mi-ai văzut-o
 şi pricina mi-ai judecat-o;
60
văzut-ai toată răzbunarea lor
 şi-ale lor gânduri, toate, împotrivă-mi.
61
Ocara lor ai auzit-o
 şi toate uneltirile'mpotrivă-mi,
62
cum buzele şi le ascut asupră-mi
 şi toată ziua pun ceva la cale;
63
când se aşază ori când se ridică,
 priveşte Tu în ochii lor!
64
Tu le vei da răsplată, Doamne,
 după lucrarea mâinii lor;
65
Tu le vei da drept aşternut
 truda inimii mele.
66
Întru mânie Tu îi vei goni
 şi îi vei pierde, Doamne, de sub cer.