Teodoret al Cirului, împreună cu Eusebiu de Cezareea şi Sf. Chiril al Alexandriei consideră că aceasta (vv. 1-2) este o profeţie la adresa lui Iisus Hristos (Dreptul prin excelenţă) şi a apostolilor Săi, dar şi o referire la cei ce L-au răstignit fără să le pese dacă învinuirile erau drepte sau nu. Ceea ce urmează e o teribilă suită de mustrări şi invective la adresa fiilor lui Israel, cei ce nu o dată L-au trădat pe Dumnezeu, fie adoptând idolatria popoarelor vecine, fie stâlcind înţelesul legilor Lui; revine adulterul ca metaforă a infidelităţii. Cu toate acestea, răutatea poporului ales nu va covârşi iubirea lui Dumnezeu pentru el.