Is 48:18
Şi dacă tu ai fi ascultat de poruncile Mele,
atunci pacea ta ţi-ar fi fost ca un râu
şi dreptatea ta precum un val al mării.
Ps 23
PSALMUL 23
Un psalm al lui David; pentru ziua cea dintâi de după Sâmbătă.
1Al Domnului e pământul şi plinirea lui,
lumea şi toţi cei ce locuiesc într'însa;
2Acesta pe mări l-a întemeiat
şi pe râuri l-a aşezat.

3Cine se va sui în muntele Domnului
şi cine va sta în locul Său cel sfânt a?:
4Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima,
cel ce nu şi-a luat sufletul în deşert b
şi nu s'a jurat cu vicleşug aproapelui său.
5Acesta va primi binecuvântare de la Domnul
şi milostivire de la Dumnezeu, Mântuitorul său.
6Acesta este neamul celor ce-L caută [pe Domnul],
al celor ce caută faţa Dumnezeului lui Iacob.

7Deschideţi c, mai-mari, porţile voastre,
şi voi, porţi veşnice, ridicaţi-vă,
ca să intre Împăratul slavei.
8Cine este Acesta Împăratul slavei?
Domnul Cel tare şi puternic,
Domnul Cel tare în război d.
9Deschideţi, mai-mari, porţile voastre,
şi voi, porţi veşnice, ridicaţi-vă,
ca să intre Împăratul slavei.
10Cine este Acesta Împăratul slavei?
Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.