Aici Cirus e menţionat pe nume ca devenind instrument al lui Dumnezeu pentru eliberarea poporului evreu din robia babilonică, pentru rezidirea Ierusalimului şi restaurarea templului. E unul din marile mistere ale iconomiei divine: acelaşi Dumnezeu, pe de o parte, îl alege pe Nabucodonosor să-I robească poporul şi, pe de alta, peste şaizeci de ani, îi porunceşte lui Cirus, învingătorul Babilonului, să devină moderat şi să intre în slujba lui Iahvé (mai mult, acelaşi Iahvé îl numeşte „Cirus, unsul Meu“, ceea ce înseamnă „regele“ intrat în subordinea lui Dumnezeu printr'un act special de graţiere (45, 1). Cu toate acestea, păgânul (idolatrul) nu va rămâne nepedepsit. Această temă teologică (dar şi de filosofie a istoriei) continuă să fie una din cele mai pasionante.