Is 41:20
pentru ca ei să vadă şi să cunoască
şi să-şi dea seama şi împreună să'nţeleagă
că mâna Domnului le-a făcut pe toate acestea
şi că Sfântul lui Israel le-a dat la iveală.
Ir 42
Fuga în Egipt. a
1Atunci toate căpeteniile oştirii şi Iohanan şi Azaria, fiul lui Hoşaia, şi'ntregul popor, de la mic la mare, au venit la profetul Ieremia
2şi i-au zis: „Să cadă dar smerita noastră rugă înaintea feţei tale şi roagă-te tu Domnului Dumnezeului tău pentru cei ce au rămas; că puţini am rămas din cei mulţi, aşa cum înşişi ochii tăi ne văd.
3Şi să ne spună nouă Domnul Dumnezeul tău calea pe care să mergem şi lucrul pe care să-l facem“.
4Şi Ieremia le-a zis: „Am auzit. Iată, mă voi ruga pentru voi către Domnul Dumnezeul nostru, după spusa voastră; şi va fi că orice cuvânt cu care va răspunde Domnul Dumnezeu vi-l voi spune, şi n'am să vă ascund nimic“ b.
5Iar ei i-au zis lui Ieremia: „Fie Domnul între noi spre dreaptă şi credincioasă mărturie dacă noi nu vom face întocmai după fiece cuvânt pe care Domnul ni-l va trimite.
6Şi, ori că va fi bine, ori că va fi rău, noi vom asculta de glasul Domnului Dumnezeului nostru la Care te trimitem, ca să ne fie mai bine pentru aceea că am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru“.
7Şi a fost că după zece zile s'a făcut cuvântul Domnului către Ieremia.
8Iar el i-a chemat pe Iohanan şi căpeteniile oştirii şi poporul întreg, de la mic la mare,
9şi le-a zis: „Aşa grăit-a Domnul:
10Dacă voi într'adevăr locuiţi în ţara aceasta, Eu vă voi zidi şi nu vă voi dărâma, Eu vă voi sădi şi nu vă voi smulge, fiindcă am pus capăt nenorocirilor pe care le-am adus asupra voastră.
11Să nu vă temeţi de regele Babilonului, de care voi vă înspăimântaţi, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi, ca să vă scap şi să vă mântuiesc din mâna lui.
12Şi milă vă voi dărui şi Mă voi îndura de voi: în ţara voastră vă voi reaşeza.
13Şi dacă veţi zice: «Nu vom locui în ţara aceasta, ca să nu auzim glasul Domnului,
14fiindcă vrem să ne ducem în ţara Egiptului, unde război nu vom vedea şi glas de trâmbiţă nu vom auzi şi de pâine nu vom flămânzi, şi acolo vom locui!»,
15auziţi atunci cuvântul Domnului, că aşa grăit-a Domnul:
16Dacă voi vă veţi întoarce faţa spre Egipt şi vă veţi duce să locuiţi acolo, atunci va fi că sabia de care vă temeţi vă va afla în ţara Egiptului, iar foametea de care vorbiţi vă va apuca de dinapoia voastră în Egipt, şi acolo veţi muri.
17Şi toţi oamenii şi toţi cei de neam străin care şi-au întors faţa spre Egipt ca să locuiască acolo, acolo vor fi mistuiţi de sabie şi de foamete; şi nimeni nu va fi care să-i scape din relele pe care Eu le aduc asupră-le.
18Că aşa grăit-a Domnul: Aşa cum mânia Mea a căzut peste cei ce locuiau în Ierusalim, tot astfel va cădea mânia Mea asupra voastră dacă veţi intra în Egipt; şi veţi fi o'ntindere pustie, sub stăpânirea altora, şi blestem şi ocară; iar locul acesta nu-l mai veţi vedea.
19Zis-a Domnul despre voi, rămăşiţa lui Iuda: Nu intraţi în Egipt! Şi acum, cunoaşteţi cu tot dinadinsul
20că rău le-aţi făcut inimilor voastre trimiţându-mă pe mine, zicând: – «Roagă-te tu Domnului pentru noi, iar noi vom face după tot ceea ce-ţi va spune ţie Domnul!»,
21şi n'aţi ascultat de glasul Domnului, cu care El m'a trimis la voi.
22Şi acum, de sabie şi de foame veţi pieri în locul în care vă e pofta să vă duceţi, ca să locuiţi acolo“.