Is 27:01
În ziua aceea va aduce Dumnezeu
sabia cea sfântă şi mare şi puternică
asupra balaurului, a şarpelui ce fuge,
asupra balaurului, a şarpelui încolăcit,
şi va ucide balaurul. a
Ps 58
PSALMUL 58
Pentru sfârşit: Nu nimici! [Un psalm] al lui David pentru o inscripţie pe stâlp, când Saul a trimis şi i-a urmărit casa, ca să-l ucidă *.
1Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule,
şi de cei ce se scoală împotriva mea mântuieşte-mă;
2izbăveşte-mă de cei ce lucrează fărădelege
şi de oamenii vărsărilor de sânge mântuieşte-mă!
3Că, iată, ei mi-au vânat sufletul,
cei tari mi-au stat împotrivă.
Nu-i nici fărădelegea mea, Doamne, şi nici păcatul meu;
4eu în afara nelegiuirii mi-am îndreptat alergarea;
scoală-Te întru întâmpinarea mea şi vezi.
5Şi Tu, Doamne, Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel,
ia aminte să cercetezi toate neamurile;
să nu ai milă de nimeni din cei ce lucrează fărădelege.
6Ei se vor întoarce seara şi vor flămânzi ca nişte câini
şi vor umbla'mprejurul cetăţii;
7iată, din gura lor urlete vor scoate
şi sabie le este pe buze; căci [zic ei] cine i-a auzit a?
8Iar Tu, Doamne, vei râde de ei,
Tu de nimic vei face toate neamurile.
9O, Tu, Puterea mea, spre Tine voi veghea,
că Tu, Dumnezeule, Tu eşti ocrotitorul meu.
10O, Dumnezeul meu, mila Ta mă va cuprinde;
Dumnezeu mi-o va arăta în mijlocul vrăjmaşilor mei.
11Să nu-i omori, ca nu cumva să uite ei vreodată legea Ta;
risipeşte-i cu puterea Ta
şi doboară-i, Doamne, Tu, apărătorul meu.
12Păcat al gurii lor e cuvântul buzelor lor;
fie ei prinşi în trufia lor!;
din blestem şi din minciună se va vesti nimicirea lor,
13întru mânie le va fi nimicirea, şi ei nu vor mai fi;
şi vor cunoaşte că Dumnezeu este Stăpânul lui Iacob, al
marginilor pământului.
14Ei se vor întoarce seara şi vor flămânzi ca nişte câini
şi vor umbla'mprejurul cetăţii;
15se vor împrăştia ca să mănânce,
iar dacă nu se vor sătura, vor murmura.
16Iar eu îi voi cânta puterii Tale
şi mă voi bucura dimineaţa de mila Ta,
că Te-ai făcut ocrotitorul meu
şi scăparea mea în ziua necazului meu.
17Tu eşti ajutorul meu, Ţie Îţi voi cânta,
că Tu, Dumnezeule, Tu eşti ajutorul meu,
Tu, Dumnezeul meu, Tu eşti mila mea.