Acest verset, 22, nu se află în manuscrisul şi versiunile Septuagintei, cu excepţia versiunii antiohiene a lui Lucianus (ed. Rahlfs îl indică în notă infrapaginală); din acea versiune îl vor fi cunoscut Teodoret de Cir şi Sf. Ioan Hrisostom, care îl comentează: E necesar să te lepezi nu numai de idoli, ci şi de firea umană ce se sprijină pe ei, aceasta nefiind mai mult decât o suflare care, de îndată ce se întrerupe, îl termină pe omul care o poartă. Un astfel de om nu e altceva decât nimic. Dar ţinta profetică a acestui verset singular şi straniu (nici în Ebr. nu are vreo legătură cu contextul) ar putea fi, în zilele noastre, „omul“ ca rezultat al clonării: suflare fără suflet; deci, nimic!