Versetele 11 şi 12 sunt construite pe jocul a două cuvinte: „migdal", care în ebraică se numeşte şaqed, şi „veghetor", care, în aceeaşi ebraică se cheamă şoqued. Aşadar, migdalul, cel ce veghează cu nerăbdare să vină primăvara pentru a fi cel dintâi care înfloreşte (uneori la sfârşitul lui ianuarie), devine simbol al lui Dumnezeu, Cel-pururea-veghetor.