zoopoiéo = „a face (pe cineva) viu“, „a însufleţi“. Bătrânii noştri din 1688 şi 1914 îl traduc cu „a învia“. Înţelesul versului este acela că Dumnezeu nu-l va rechema la viaţă („spre învierea vieţii“, In 5, 29) pe cel ce nu şi-a trăit adevărul credinţei. Compară şi cu In 5, 21: „Tatăl îi învie pe cei morţi şi le dă viaţă“. Aşadar, e vorba nu numai de înviere ca fapt în sine, ci şi de ceea ce urmează după ea: viaţa (la Evanghelistul Ioan cuvântul „viaţă“ nu se referă niciodată la viaţa fizică, ci numai la cea spirituală), sau judecata (osânda).