zoopoiéo = a face (pe cineva) viu, a însufleţi. Bătrânii noştri din 1688 şi 1914 îl traduc cu a învia. Înţelesul versului este acela că Dumnezeu nu-l va rechema la viaţă (spre învierea vieţii,
In 5, 29) pe cel ce nu şi-a trăit adevărul credinţei. Compară şi cu
In 5, 21: Tatăl îi învie pe cei morţi şi le dă viaţă. Aşadar, e vorba nu numai de înviere ca fapt în sine, ci şi de ceea ce urmează după ea: viaţa (la Evanghelistul Ioan cuvântul viaţă nu se referă niciodată la viaţa fizică, ci numai la cea spirituală), sau judecata (osânda).