Acest capitol e unul dintre cele mai frumoase ale operei, un elogiu adus înţelepciunii. Aceasta însă nu se află nici în măruntaiele pământului, scormonite de om prin ingeniozitatea minţii lui (vv. 1-11), nici în vreun punct al universului, ea nu poate fi preţuită cu nici una din comorile lumii; ea e cunoscută numai de Dumnezeu, iar omului nu-i rămâne decât înţelepciunea practică: frica de Domnul.