„Vremile dreptăţii“: evenimentele care curg de-a lungul timpului şi care urmează să fie evaluate moral, ca bune sau rele. Autorul pare a se feri să-I atribuie lui Dumnezeu participarea la răul ce se petrece în lume. De altfel, numeroşi traducători ai Versiunii Ebraice notează că textul original al acestui capitol e foarte deteriorat, ceea ce face ca sensurile să nu fie clare. Nici textul Septuagintei nu e lipsit de dificultăţi, acestea provenind din aceea că, vorbind despre oamenii ticăloşi (păcătoşi, nedrepţi, nelegiuiţi), autorul se referă brusc la victimele acestora (cum par a fi versetele 5-6 şi 8), victime care, la rândul lor, împinse de disperare, îi victimizează pe alţii în lupta pentru supravieţuire. Dezvoltându-şi gândul, Iov vrea să demonstreze că pentru pedepsirea păcătoşilor nu e nevoie neapărat de intervenţia lui Dumnezeu; ei sunt pedepsiţi de o instanţă internă, şi anume de propriile lor păcate, care le degradează îndeosebi psihologia (sfârşesc copleşiţi de spaime şi deznădejde).