„Cât oare veţi mai plânge prin sufletu-mi trudit,
  surpându-mi-l cu vorbe?...

Să ştiţi doar că El, Domnul, El m'a făcut cum sunt;
  iar voi, neruşinaţii, mă'nvinuiţi pe mine!

Chiar dacă adevărul e că m'am înşelat,
  a mea e înşelarea;
  şi de-am grăit cuvinte ce nu se cuveneau,
  sunt graiurile mele, dar nu fără măsură.

Şi dacă voi acuma vă'mpăunaţi asupră-mi
  şi mă'nfruntaţi cu scârbe,

să ştiţi că Domnul este Cel ce m'a răvăşit
  şi că deasupră-mi astfel Şi-a înălţat cetatea. ^a

Ei, iată,-mi râd de scârbe şi nu voi mai grăi,
  că strig după dreptate, dar nici o judecată!

Zidit sunt împrejuru-mi şi nu e chip să trec,
  un văl de întuneric mi-a aşezat pe faţă;

m'a dezbrăcat de slavă
  şi de pe fruntea mândră tot El mi-a luat cununa;

m'a rupt în bucăţele, de-a roata, şi m'am dus;
  nădejdea mi-a tăiat-o cum ai tăia un pom;

cu groaznică urgie asupră-mi S'a pornit
  şi-a socotit că'n luptă aş fi duşmanul Său;

haidăii Lui venit-au asupră-mi pân' la unul,
  în drumurile mele m'aşteaptă ochi la pândă;

s'au depărtat de mine, da, chiar şi fraţii mei:
  la cei străini ei cată mai mult decât la mine;
  prietenii mei, iată-i, îmi sunt nemilostivi.

Cei ce mi-au fost aproape se uită'n altă parte
    şi cei ce mă ştiură pe nume m'au uitat;

vecinilor de-acasă şi slujnicelor mele
  le-am devenit străin;

îmi chem pe nume sluga şi ea nu mă ascultă
  şi-o rog cu gura mea;

cu-aceeaşi rugăminte dulceagă-mi chem femeia
  şi-i linguşesc pe fiii ibovnicelor mele;

dar ei pe totdeauna cu toţi m'au părăsit;
  de cum mă scol, aruncă'mpotrivă-mi vorbe grele.

Toţi cei ce mă ştiură'ndeaproape m'au urât,
  pe care-i îndrăgisem s'au ridicat asupră-mi.

Ţesuturile cărnii mi s'au topit în piele,
  iar oasele în zgârciuri de-abia că se mai ţin.

Prieteni, aveţi milă de mine, milă daţi-mi,
  că-a Domnului e mâna ce s'a atins de mine!

De ce mă luaţi la goană, aşa cum face Domnul,
  şi'n cărnurile mele rămâneţi nesătui?

Ah, cine-ar fi să scrie şi graiurile mele,
  şi astfel să le pună pe toate într'o carte,

cu fier-peniţă scrise, sau cu condei de plumb,
  sau chiar săpate'n stâncă şi să rămână'n veac?

Căci ştiu că veşnic este Acel ce-o să-mi dezlege
  târziul pe pământ;

da, pielea, care'ndură acestea, va'nvia. ^b
  Că de la Însuşi Domnul mi s'au făcut acestea

pe care mi le ştiu,
  pe care eu, nu altul, cu ochii le-am văzut,
  pe toate care-aicea în sân s'au săvârşit. ^c

Iar dacă voi veţi zice: Ce vom grăi'mpotrivă-i?
  găsi-vom noi pricìnă de'ndreptăţire'n el ^d?,

o, temeţi-vă şi voi de scoarţă, de'nveliş;
  că va veni mânia în cei fără de lege
  şi-atunci vor şti ei unde li-i miezul plin de seve“. ^e