Ies 36Moise primeşte darurile poporului. Facerea cortului sfânt. |
1 | Aşadar, Beţaleel, Oholiab şi toţi pricepuţii cărora Domnul le dăduse înţelepciune şi iscusinţă întru a şti să facă tot felul de lucruri pentru locaşul cel sfânt, au făcut totul după cum le poruncise Domnul. |
2 | Iar Moise i-a chemat pe Beţaleel, pe Oholiab şi pe toţi pricepuţii cărora le dăduse Domnul iscusinţă, ca şi pe toţi cei pe care-i trăgea inima să vină şi să lucreze de bunăvoie. |
3 | Şi au luat ei de la Moise, ca să le lucreze, toate prinoasele pe care fiii lui Israel le aduseseră pentru lucrările sfântului locaş; la acea vreme încă se mai primeau prinoase de la cei ce le aduceau dis-de-dimineaţă. |
4 | Atunci toţi meşterii care lucrau la sfântul locaş, lăsându-şi fiecare lucrul cu care se'ndeletnicea, au venit a şi i-au spus lui Moise: Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru lucrările poruncite de Domnul să fie făcute. |
5 | Atunci Moise a dat porunci şi s'a strigat în tabără: Nici bărbat şi nici femeie să nu mai aducă daruri pentru sfântul locaş!... Iar poporul s'a oprit şi n'a mai adus. |
6 | Căci material era destul pentru toate lucrările ce trebuiau făcute; ba mai şi prisosea. |
7 | Atunci toţi meşterii care lucrau la cort au făcut pentru cort zece scoarţe de in topit şi de mătase violetă, purpurie şi stacojie; şi'n ţesătura lor au făcut heruvimi, lucraţi cu iscusinţă. |
8 | Lungimea unei scoarţe era de douăzeci şi opt de coţi, iar lăţimea unei scoarţe era de patru coţi. Toate scoarţele aveau aceeaşi măsură. |
9 | Cinci scoarţe au fost prinse una de alta de-o parte, iar celelalte cinci au fost prinse una de alta în cealaltă parte. |
10 | Apoi au făcut cheotori de mătase violetă pe marginea scoarţei din marginea jumătăţii întâi de acoperiş, unde trebuia unită cu jumătatea a doua; de asemenea, au făcut şi pe marginea jumătăţii a doua, unde aceasta trebuia unită cu cea dintâi; cincizeci de cheotori au făcut la o jumătate de acoperământ şi cincizeci de cheotori au făcut la cealaltă, şi cheotorile acestea erau unele în dreptul altora. |
11 | Au mai făcut cincizeci de copci de aur, şi cu copcile acestea au unit scoarţele cele împreunate, şi astfel s'a alcătuit acoperişul cortului. |
12 | Apoi au făcut unsprezece învelişuri de păr de capră, care să acopere cortul pe deasupra. |
13 | Lungimea unui înveliş era de treizeci de coţi, iar lăţimea de patru coţi; toate cele unsprezece învelişuri aveau aceeaşi măsură; cinci învelişuri erau unite de-o parte, iar celelalte şase erau unite de cealaltă parte. |
14 | Au făcut cincizeci de cheotori la un înveliş, pe marginea îngemănării cu celălalt, şi tot cincizeci de cheotori au făcut pe marginea celuilalt înveliş, care se unea cu primul. |
15 | Şi au făcut cincizeci de copci de aramă; copcile le-au prins de cheotori şi au împreunat învelişurile, care s'au făcut una. |
16 | Apoi i-au făcut cortului un acoperiş din piei de berbec vopsite'n roşu, iar deasupra acestuia, un acoperiş din piei de culoarea iachintului. |
17 | I-au făcut cortului pilaştri din lemn de salcâm. |
18 | Fiecare pilastru avea lungimea de zece coţi, iar lăţimea de un cot şi jumătate. |
19 | Fiecare pilastru avea două cepuri, aşezate unul în dreptul celuilalt. |
20 | Aşa au făcut toţi pilaştrii cortului: douăzeci de pilaştri pentru latura de miazăzi; sub aceşti douăzeci de pilaştri au făcut patruzeci de tălpice de argint, |
21 | câte două tălpice la fiecare pilastru, pentru cele două cepuri ale lui. |
22 | Pentru latura a doua, cea dinspre miazănoapte, au făcut alţi douăzeci de pilaştri, iar acestora le-au făcut patruzeci de tălpice de argint, câte două tălpice de fiecare pilastru, pentru cele două cepuri ale lui; |
23 | iar pentru partea dindărăt a cortului, cea dinspre asfinţit, au făcut şase pilaştri. |
24 | Au mai făcut doi pilaştri pentru cele două unghiuri din spate ale cortului. |
25 | Acestea erau unite jos şi sus, aşa încât alcătuiau un întreg. |
26 | Şi aşa, cu cei doi pilaştri de la cele două unghiuri din partea de dindărăt a cortului s'au făcut opt pilaştri, iar aceştia aveau întru totul şaisprezece tălpice de argint, câte două tălpice sub fiecare pilastru. |
27 | Apoi au făcut cinci bârne din lemn de salcâm pentru pilaştrii de pe o latură a cortului, |
28 | şi cinci bârne pentru pilaştrii de pe cealaltă latură; |
29 | şi cinci bârne pentru pilaştrii din partea de dinapoi a cortului, cea dinspre asfinţit, |
30 | iar bârna din mijloc trecea prin pilaştri de la un capăt la celălalt [al pereteluiî. |
31 | Pilaştrii i-au îmbrăcat cu aur. |
32 | Inelele, prin care se vârau bârnele, le-au făcut de aur; şi tot cu aur au îmbrăcat şi bârnele. |
33 | După aceea au făcut o perdea de in topit, ţesut în violet, purpuriu şi stacojiu, iar pe ea au făcut chipuri de heruvimi, alese cu iscusinţă; |
34 | şi au atârnat-o de patru stâlpi din lemn de salcâm, îmbrăcaţi cu aur, cu vârfurile de aur şi cu tălpicile, patru, de argint. |
35 | Pentru intrarea cortului au făcut un văl ţesut în violet, purpuriu şi stacojiu, în in topit, cu alesături. |
36 | Pentru ea au făcut cinci stâlpi, cu vârfurile îmbrăcate'n aur. |
37 | Iar pentru ei au turnat cinci tălpice de aramă. |