Textual: basíleion hierátevma. În context, cele trei trepte: „popor ales“ în vederea unei misiuni speciale, selecţionat de Cel ce, ca Împărat suprem, stăpâneşte „tot pământul“; pentru îndeplinirea misiunii, poporul ales e înzestrat cu o „preoţie împărătească“, preoţie conferită de Împăratul-Dumnezeu (în fapt, întregul text e o pregătire pentru instituirea templului şi a preoţiei levitice); prin prezenţa şi lucrarea acestei preoţii, poporul ales devine el însuşi „neam sfânt“. Textul Ebraic permite traduceri cu accentul nu pe preoţie, ci pe împărăţie: „împărăţie preoţească“ sau „împărăţie de preoţi“ (în Vulgata: regnum sacerdotale), de unde interpretarea de sorginte apuseană că ar fi vorba de instituirea unei „preoţii universale“, în virtutea căreia orice membru al comunităţii este preot. În faţa acestei interpretări, romano-catolicii glosează în sensul că o „împărăţie de preoţi“ nu înseamnă că e „alcătuită din preoţi“, ci „condusă de preoţi“ (de aici, deschiderea spre teocraţie). Expresia din Septuaginta e citată aidoma în 1 Ptr 2, 9, în acord cu sintagma „preoţie sfântă“ din 1 Ptr 2, 5, în sensul că vechea preoţie, cea din umbra Legii, devine cu adevărat „împărătească“ şi „sfântă“ prin Cel ce o conferă, Iisus Hristos, Împărat şi Arhiereu. În acelaşi sens o foloseşte şi Sfântul Vasile cel Mare în una din rugăciunile sale liturgice (anamneza din Liturghia ce-i poartă numele).