Sâmbătă în ebraică:
Sabbath = odihnă. La origine, ziua cu care se încheia săptămâna de şapte zile. Verbul derivat însemna la început a încheia, a termina, a isprăvi, a înceta de a mai..., a pune capăt; mai apoi: a fi inactiv, a nu lucra, a se odihni. La Evrei, zi riguroasă de odihnă (reţinere absolută de la activităţile fizice), rigurozitate împinsă uneori până la formalism, ceea ce-L va face pe Domnul Iisus s'o desfiinţeze (vezi
Mt 12, 8;
Mc 2, 27;
Lc 6, 5;
13, 15-16). Sfântul Apostol Pavel, de asemenea, va nega obligativitatea Sabatului (
Col 2, 16-23;
Evr 4, 4-11). Creştinii îl vor înlocui cu ziua de Duminică (
Domini Dies = Ziua Domnului), ziua cea dintâi a săptămânii. În această primă zi a arătat Dumnezeu lumina (
Fc 1, 3-5) şi tot în ea a înviat Domnul Iisus, Lumina lumii (
In 9, 5). Încă din epoca apostolică, Duminica era ziua în care creştinii săvârşeau Euharistia, frângerea pâinii, cuminecarea (vezi
FA 20, 7 şi nota).