Ies 06:20
Amram a luat-o de femeie pe Iochebed, fata unchiului său, iar aceasta i-a născut pe Aaron şi pe Moise, precum şi pe Mariam, sora lor. Anii vieţii lui Amram au fost o sută treizeci şi şapte de ani.
1Par 23
CAPITOLUL 23
Numărul, rânduiala şi slujba leviţilor.
1Fiind David bătrân şi sătul de zile, în locul lui l-a făcut rege peste Israel pe Solomon, fiul său.
2Şi i-a adunat pe toţi mai-marii din Israel şi pe preoţi şi pe leviţi.
3Şi leviţii s'au numărat pe ei înşişi, cei de la treizeci de ani în sus; numărul lor, pe cap de om, a fost de treizeci şi opt de mii de bărbaţi.
4Dintre ei, cârmuitori peste lucrările casei Domnului au fost douăzeci şi patru de mii; iar grămătici şi judecători, şase mii;
5patru mii erau portari, iar patru mii erau cântăreţi ai Domnului, cu instrumentele muzicale pe care ei le făcuseră să-L laude pe Domnul.
6Şi i-a împărţit David în cete care să facă'n fiecare zi cu rândul, după fiii lui Levi: Gherşon, Cahat şi Merari.
7Din Gherşoniţi: Laedan şi Şimei.
8Fiii lui Laedan au fost trei: Iehiel, căpetenie, Zetam şi Ioil.
9Fiii lui Şimei au fost trei: Şelomit, Haziel şi Haran. Aceştia sunt căpeteniile fiilor lui Laedan.
10Tot fii ai lui Şimei au fost Iahat, Ziza, Ieuş şi Beraia; aceştia patru sunt tot fii ai lui Şimei;
11Iahat era căpetenie; Ziza era al doilea; Ieuş şi Beraia au avut puţini copii şi de aceea au fost socotiţi la un loc cu casa tatălui lor.
12Fiii lui Cahat au fost patru: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel.
13Fiii lui Amram: Aaron şi Moise. Aaron a fost rânduit să sfinţească lucrurile cele mai sfinte a – el şi fii săi – pe veci, să ardă tămâie în faţa Domnului, să-I slujească şi să-I binecuvinteze numele în veci.
14Iar Moise, omul lui Dumnezeu, şi fiii săi au fost socotiţi la tribul lui Levi.
15Fiii lui Moise: Gherşon şi Eliezer.
16Fiul lui Gherşon: Şebuel, căpetenia.
17Fiul lui Eliezer: Rehabia, căpetenia. Elezer n'a mai avut alţi copii; Rehabia însă a avut foarte mulţi.
18Fiul lui Iţhar: Şelomit, căpetenia.
19Fiii lui Hebron: întâiul, Ieria; al doilea, Amaria; al treilea, Iahaziel; al patrulea, Iecameam.
20Fiii lui Uziel: întâiul, Mica, al doilea, Işia.
21Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi; fiii lui Mahli: Eleazar şi Chiş.
22Eleazar a murit fără să fi avut fii, ci numai fiice, pe care le-au luat [de soţii] fiii lui Chiş, verii lor.
23Fiii lui Muşi au fost trei: Mahli, Eder şi Ieremot.
24Aceştia sunt fiii lui Levi, după casele părinţilor lor, adică ale capilor de familie, după numărătoarea lor pe nume şi pe capete, cei care, de la douăzeci de ani în sus, făceau slujbă în templul Domnului.
25Căci David a zis: „Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-a dat linişte poporului Său şi pe veci l-a aşezat în Ierusalim“.
26Leviţii nu mai purtau cortul şi toate ale lui, cele de trebuinţă pentru slujbele din el.
27De aceea, după cele din urmă porunci ale lui David, au fost număraţi leviţii de la douăzeci de ani în sus,
28ca să stea la îndemâna fiilor lui Aaron pentru slujbele din templul Domnului, pentru [veghea] curţilor şi a cămărilor, pentru curăţirea tuturor lucrurilor şi pentru ceea ce era de trebuinţă la slujbele din templul lui Dumnezeu,
29pentru a se îngriji de pâinile punerii-înainte, de făinuţa de grâu pentru prinosul de pâine şi pentru azime, de ceea ce era de copt, de fript şi de măsurat,
30pentru a sta dimineaţa şi seara să-L laude pe Domnul şi să I se mărturisească
31şi pentru toate arderile-de-tot aduse Domnului sâmbăta, la lună nouă şi la sărbători, după numărul şi rânduiala lor, totdeauna înaintea Domnului
32şi să facă paza la cortul mărturiei şi paza la locaşul cel sfânt şi paza la fiii lui Aaron, fraţii lor, în slujbele din templul Domnului.