Idt 16:19
Iar Iudita a afierosit toate bunurile lui Olofern, pe care i le dăduse poporul; cât despre ţesătura baldachinului, cea pe care şi-o luase din odaia de dormit, I-a dat-o lui Dumnezeu ca anatemă b.
Sir 10
CAPITOLUL 10
Cârmuirea. Împotriva trufiei. Cei vrednici de cinste. Smerenie şi adevăr.
1
Cârmuitorul înţelept îşi învaţă poporul,
 iar cârmuirea omului priceput e bine statornicită.
2
Cum e cârmuitorul, aşa-i sunt şi cârmuiţii:
 cum e primarul, aşa-s locuitorii. a
3
Un rege neînvăţat îşi prăbuşeşte poporul;
 cetatea propăşeşte prin iscusinţa celor ce o conduc.
4
În mâna Domnului e cârmuirea pământului:
 El ridică la timp cârmuitorul potrivit.
5
Izbânda unui om e în mâna Domnului;
 El este Cel ce-i dă cărturarului mărire.

6
Nu-ţi urî aproapele, oricare i-ar fi nelegiuirile,
 şi să nu faci nimic când ţi-ai ieşit din fire.
7
Trufia nu-i plăcută nici lui Dumnezeu, nici omului;
 pentru amândoi, nedreptatea e o greşală.
8
Stăpânia b trece de la un neam la altul
 datorită nedreptăţilor, sălbăticiilor şi banilor.
9
De ce atâta trufie în cel ce e pământ şi cenuşă,
 un ins căruia, încă viu, îi putrezesc măruntaiele? c
10
Boala lungă îşi bate joc de doctor;
 un ins e astăzi rege, dar mâine va muri.
11
Când omul moare, aceasta moşteneşte:
 gândaci, sălbăticiuni şi viermi.
12
Începutul trufiei omului este a-L părăsi pe Domnul
 şi a-şi ţine inima departe de Cel ce l-a făcut;
13
căci păcatul e începutul trufiei, d
 iar purtătorul ei revarsă urâciune;
iată de ce Domnul le-a adus [trufaşilor] pedepse straşnice
 şi, până la urmă, i-a nimicit.
14
Domnul a surpat scaunele celor puternici
 şi'n locul lor i-a pus pe cei blânzi.
15
Domnul a smuls rădăcinile păgânilor e
 şi'n locul lor i-a sădit pe cei smeriţi.
16
Domnul a răsturnat ţările păgânilor
 şi le-a nimicit pân'la temeliile pământului.
17
Pe mulţi i-a slăbit şi i-a nimicit
 şi le-a şters amintirea de pe pământ.
18
Trufia n'a fost făcută pentru oameni,
 şi nici mânia cea iute pentru cei născuţi din femei.

19
Care neam e vrednic de cinste?: neamul omenesc.
 care neam e vrednic de cinste?: cei ce se tem de Domnul.
Care neam e vrednic de dispreţ?: neamul omenesc.
 care neam e vrednic de dispreţ?: cei ce calcă poruncile. f
20
În mijlocul fraţilor săi, cârmuitorul se bucură de cinste,
 şi tot aşa, în ochii săi, cei ce se tem de Domnul.
21
Frica de Domnul este începutul ridicării,
 iar împietrirea şi trufia sunt începutul căderii.
22
Fie că omul e bogat, nobil sau sărac,
 lauda lui e frica de Domnul.
23
Nu-i bine să dispreţuieşti un sărac înţelept,
 după cum nu-i potrivit să cinsteşti un păcătos.
24
Om mare, judecător sau puternic, toţi sunt vrednici de cinste,
 dar nici unul nu-i mai mare decât cel ce se teme de Domnul.
25
Un rob înţelept are în slujba sa oameni liberi,
 iar omul învăţat nu cârteşte.

26
Să nu faci pe'nţeleptul când eşti la lucrul tău,
 să nu te umfli'n pene când eşti la strâmtoare.
27
Mai bun e cel ce munceşte şi are de toate
 decât cel ce se umflă'n pene şi n'are de nici unele.
28
Fiule, în smerenie înalţă-ţi sufletul
 şi cinsteşte-l după vrednicia lui. g
29
Cine oare-l va îndreptăţi pe cel ce păcătuieşte împotriva sufletului său?
 şi cine-l va cinsti pe cel ce-şi face viaţa de ocară?
30
Săracului i se dă cinste pentru iscusinţa minţii sale,
 bogatului, pentru avuţiile lui.
31
Cel ce se bucură de cinste în sărăcie, cu cât mai mult în bogăţie?
 cel dispreţuit în bogăţie, cu cât mai mult în sărăcie?