Cele două versete care urmează, 3 şi 4, alcătuiesc o emoţionantă, tristă evocare a degradării la care bătrâneţea îl supune pe om. Tradiţia rabinică a încercat să traducă metaforele în termenii următori: „paznicii casei“ = braţele şi palmele; „oamenii puterii“ = umerii; „morăriţele“ = dinţii; „cele ce se uită prin ferestre“ = ochii; „uşile dinspre uliţă“ = urechile; „glasul morii“ = vocea; scularea „în ciripitul păsării“ = somnul puţin al bătrânului; „fiicele cântului“ = încercările de a mai face vocalize. Desigur, totul sub semnul probabilităţii.