Dt 06:07
să le sporeşti în fiinţa fiilor tăi şi să le vorbeşti de ele când şezi acasă, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli.
Sir 14
CAPITOLUL 14
Fericirea omului drept. A te bucura înţelepţeşte de viaţă. Fericirea înţeleptului.
1
Fericit bărbatul care n'a alunecat cu graiul
 şi care nu e îngândurat de tristeţea păcatelor!
2
Fericit bărbatul al cărui cuget nu-l osândeşte
 şi care nu cade în deznădejde.
3
Omului zgârcit nu-i prieşte bogăţia,
 iar pentru omul invidios, la ce bun averile?
4
Cel ce adună lipsindu-se pe sine, adună pentru alţii;
 cu bunurile lui alţii se vor desfăta.
5
Cel care-i rău pentru sine, pentru cine va fi bun?:
 nu se bucură nici măcar de ceea ce are el.
6
Nimeni nu e mai rău decât cel ce se pizmuieşte pe sine:
 aceasta-i răsplata răutăţii lui;
7
chiar când face bine, o face din uitare,
 şi după aceea îşi vădeşte răutatea.
8
Rău este omul cu ochiul invidios,
 care-şi întoarce faţa a şi dispreţuieşte viaţa altuia.
9
Omul invidios nu se mulţumeşte cu ce are,
 iar nedreptatea omului rău îi usucă sufletul.
10
Ochiul rău îşi drămuieşte pâinea,
 dar la masă tot nu-i ajunge.
11
Fiule, atât cât poţi, fă-ţi bine ţie
 şi adu-I Domnului prinoasele ce I se cuvin.
12
Nu uita că moartea nu va zăbovi
  şi că legământul cu groapa nu ţi s'a arătat. b
13
Înainte de a muri, fă-i bine prietenului tău
 şi, după cât poţi, întinde-i mâna şi dă-i-o.
14
Nu te lipsi de binele de azi c
 şi nimic să nu-ţi scape dintr'o dorinţă bună.
15
Oare nu altora le vei lăsa rodul muncii tale,
 şi rodul ostenelilor tale să fie tras la sorţi?
16
Dă şi primeşte şi sfinţeşte-ţi sufletul,
 că nu în groapă vei căuta desfătări.
17
Orice trup se învecheşte ca o haină,
  că aceasta-i legea veşnică: cu moarte vei muri.
18
Precum în frunzişul unui copac stufos
 unele frunze cad, altele cresc,
 aşa-i cu generaţiile cărnii şi sângelui:
 unele mor, altele se nasc.
19
Tot lucrul stricăcios are un sfârşit,
 iar cel ce l-a lucrat se duce cu el.
20
Fericit bărbatul care cugetă înţelepţeşte
 şi care gândeşte cu propria-i pricepere,
21
cel ce'n inima lui cugetă la căile înţelepciunii d
 şi-i cercetează tainele;
22
o urmăreşte ca un hăitaş,
 în căile ei stă la pândă;
23
i se uită prin ferestre,
 îi ascultă pe la uşi;
24
i se aşază lângă casă,
 îi înfige'n ziduri un ţăruş,
îşi întinde cortul alături
 şi se aşază în aşezământul fericirii;
copiii şi-i pune sub acoperământul ei
 şi sub umbrarul ei îşi află adăpost:
sub ea, acolo, ferit e de arşiţă
 şi'n slava ei îşi capătă odihna.