În T. M.: „să fie uns locul cel prea-sfânt“ (RSV); „sfântul sfinţilor“ (BJ); „un Sfânt al Sfinţilor“(TOB); „Sfântul Sfinţilor“ (OSTY), în sensul că nu e vorba de o persoană, ci de un loc (care poate fi altarul sau templul din Ierusalim, după restaurare); dacă, totuşi ar fi vorba de o persoană, aceasta poate fi un bărbat consacrat prin ungere: rege (2 Rg 5, 17), mare preot (Nm 35, 25), preot (Iş 30, 30; Lv 16, 32). Textul grecesc se referă, indubitabil, la o persoană, iar contextul face trimitere la Acela care a fost uns nu de om, ci de Însuşi Dumnezeu: Iisus Hristos, Care va cita un text din Isaia (61, 1): „Duhul Domnului e peste Mine, pentru că El M'a uns“ ca referindu-Se la Sine (Lc 4, 21). Pe de altă parte, din verbul hrío = „a unge“ derivă adjectivul hristós = „uns“, care poate fi substantivat: „unsul“ (vezi versetul următor).