Citeşte: şaptezeci de săptămâni de ani, concept propriu nu numai culturii ebraice, ci şi celei greceşti (Aristotel). Săptămânile de ani biblice îşi au sorgintea în
Lv 25, 8. Versetele
24-27 au o mare densitate profetică, fapt pentru care exegeza lor cunoaşte enorme dificultăţi şi a dat naştere la numeroase controverse; aceasta, cu atât mai mult, cu cât între Textul Masoretic şi cel grecesc există diferenţe notabile. Atunci când de la bun început este eliminată dimensiunea mesianic-eshatologică, o seamă de repere istorice cărora le este supus textul (decretul lui Cirus, rezidirea Ierusalimului, restaurarea templului şi a cultului, persecuţia lui Antioh Epifan etc. etc.) nu fac decât să complice dificultăţile. Ca şi în numeroase alte locuri din Sfânta Scriptură, trebuie să se ţină seama de faptul deseori esenţial că există şi numere simbolice (aşa cum sunt nume-simbol, culori-simbol, pietre-simbol). În cazul de faţă, şaptezeci de săptămâni-ani înseamnă 49 de ani, la sfârşitul cărora începe anul-jubileu, stabilit prin legea lui Moise în Levitic
25. Aşadar, simbolic, cele şaptezeci de săptămâni de ani reprezintă o perioadă nedeterminată, la capătul căreia se instalează un timp al iertării şi libertăţii universale. Conţinutul imediat al versetului nu face altceva decât să confirme această interpretare.