În antichitatea orientală nu era un fapt neobişnuit ca suveranul să fie asimilat unui zeu, căruia să i se înalţe rugăciuni şi jertfe. Tradiţia a fost preluată, strategic, de către Alexandru cel Mare şi apoi de cezarii Romei prin aşa-numita „apoteoză imperială“, pretenţie care va dezlănţui conflictul dintre imperiu şi creştinism, pe durata căruia, timp de trei secole, vor cădea mii de martiri.