Ebr.: „inel cu pecete“ (ca în Fc 38, 18): sigiliu gravat, de obicei, pe o piatră preţioasă montată pe un inel care era purtat pe deget sau, uneori, atârnat de gât, ca un colan. Cu acest sigiliu - care purta, în fapt, identitatea posesorului - erau întărite documentele scrise. Metaforă superbă în Cântarea Cântărilor 8, 6. În cazul de faţă, pecetea poate fi semn de recunoaştere a Fiului lui Dumnezeu, prefigurat simbolic de guvernatorul Zorobabel.