În istorisirea celui mai spectaculos eveniment din viaţa lui Ilie, naratorul foloseşte trei verbe: anágo = „a ridica“ (v. 1); lamváno = „a lua“ (vv. 3 şi 5) şi analamváno = „a lua prin ridicare“ – aşa cum iei un prunc în braţe (vv. 9, 10 şi 11). În toate cazurile, acţiunea e a lui Dumnezeu; Ilie e obiectul ei.