2Rg 23:38
Ira din Iatir; Gareb din Iatir;
1Par 11
CAPITOLUL 11
David rege. Luarea Ierusalimului. Vitejii lui David.
1Şi întregul Israel a venit la David în Hebron şi i-a zis: „Iată, noi suntem oasele tale şi carnea ta.
2Chiar şi înainte, când domnea Saul, tu erai cel ce cârmuia intrările şi ieşirile lui Israel, şi tu eşti cel căruia Domnul, Dumnezeul tău, i-a zis: «Tu îl vei paşte pe poporul Meu Israel şi tu vei fi să cârmuieşti peste Israel»“.
3Şi toţi bătrânii lui Israel au venit la rege în Hebron. Iar regele David, acolo, în Hebron, a făcut cu ei legământ în faţa Domnului; şi ei l-au uns pe David să fie rege peste Israel, după cuvântul Domnului [rostit] prin Samuel.
4Apoi regele şi oamenii lui Israel s'au dus la Ierusalim (adică la Iebus, căci ţinutul de acolo era locuit de Iebusei).
5Dar locuitorii Iebusului i-au zis lui David: „Aici nu vei intra!“ Atunci el a luat fortăreaţa Sionului; aceasta este cetatea lui David.
6Şi a zis David: „Oricine îi va lovi întâi pe Iebusei va fi dregător şi căpetenie“. Atunci Ioab, fiul Ţeruiei, s'a ridicat primul şi a devenit căpetenie.
7David a locuit în fortăreaţă; de aceea s'a numit ea cetatea lui David.
8Şi a întărit cetatea cu un zid de jur-împrejur.
9David sporea întru toate şi se ridica; şi Domnul Atotţiitorul era cu el.
10Iată căpeteniile vitejilor lui David, cei ce l-au întărit pe David să fie rege peste tot Israelul, după cuvântul pe care Domnul îl grăise despre Israel;
11şi iată numărul vitejilor lui David: Iaşobeam, fiul lui Hacmoni, căpetenie peste treizeci; el şi-a scos o singură dată sabia împotriva a trei sute, pe care i-a ucis dintr'o dată.
12După el, Eleazar, fiul lui Dodo Ahohitul, unul din cei trei viteji.
13El se afla cu David în Pasdamim, unde Filistenii se adunaseră pentru război; în ţarină era un ogor plin cu orz, iar poporul a fugit din faţa Filistenilor.
14El însă a stat în mijlocul ogorului şi l-a apărat şi i-a bătut pe Filisteni; şi mare biruinţă a făcut Domnul.
15Trei din cele treizeci de căpetenii s'au coborât la stâncă, la David, în peştera Adulam, în timp ce tabăra Filistenior se afla în Valea Uriaşilor a.
16David se afla atunci în loc întărit, iar o unitate a Filistenilor se afla, tot atunci, în Betleem.
17Şi David a dorit şi a zis: „Cine-mi va da apă din fântâna Betleemului, cea de lângă poartă?“
18Atunci cei trei au rupt tabăra Filistenilor şi au scos apă din fântâna Betleemului, cea de lângă poartă, şi au luat-o şi au venit la David; dar David n'a vrut s'o bea, ci I-a vărsat-o Domnului
19şi a zis: „Departe de mine, Doamne, de a face una ca aceasta; voi bea eu oare sângele acestor oameni, cel din vieţile lor?: căci punându-şi vieţile lor în cumpănă, aşa au adus-o“. Şi n'a vrut s'o bea. Iată, deci, ce-au făcut cei trei viteji.
20Abişai, fratele lui Ioab, era căpetenie între [alţi] trei; el şi-a scos sabia împotriva a trei sute şi i-a ucis dintr'o dată; şi era vestit între cei trei;
21el a fost mai renumit decât ceilalţi doi din cei trei şi le-a fost căpetenie; dar pe [primii] trei nu i-a ajuns.
22Benaia, fiul lui Iehoiada, era fecior de viteaz; multe sunt faptele lui din Cabţeel; el a ucis doi oameni leonini b din Moab şi s'a coborât într'o groapă şi a omorât un leu într'o zi cu zăpadă;
23tot el a ucis un egiptean, om chipeş, [înalt] de cinci coţi, care purta în mână o suliţă cât sulul de la războiul de ţesut; Benaia s'a coborât la el cu un toiag, a smuls suliţa din mâna Egipteanului şi l-a ucis cu propria lui suliţă.
24Astfel de lucruri a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; numele lui se află printre cei trei viteji;
25el era mai de seamă decât cei treizeci, dar pe [primii] trei nu i-a ajuns. David l-a pus peste casa sa.
26Iată-i pe vitejii oştirilor: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem;
27Şamot din Haror; Heleţ din Pelon;
28Ira, fiul lui Icheş din Tecoa; Abiezer din Anatot;
29Sibecai Huşateul; Ilai din Ahoh;
30Maharai din Netofat; Heled, fiul lui Baana din Netofat;
31Itai, fiul lui Ribai, din muntele lui Veniamin; Benaia din Piraton;
32Hurai din Nahali-Gaaş; Abiel din Araba;
33Azmavet din Bahurim; Eliahba din Şaalbon;
34fiul lui Haşem din Ghizon; Ionatan, fiul lui Şaghi din Harar;
35Ahiam, fiul lui Sacar din Harar; Elifelet, fiul lui Ur;
36Hefer din Mechera; Ahia din Pelon;
37Heţro Carmelitul; Naarai, fiul lui Ezbai;
38Ioil, fiul lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri;
39Ţelec, fiul lui Ammon; Nahrai din Beerot, scutierul lui Ioab, fiul Ţeruiei;
40Ira din Iatir; Gareb din Iatir;
41Urie Heteul; Zabad, fiul lui Ahlai;
42Adina, fiul lui Şiza, căpetenie a Rubeniţilor, care avea sub el treizeci de inşi;
43Hanan, fiul lui Maaca; Iosafat din Mitni;
44Uzia din Aştarot; Şama şi Iehiel, fiii lui Hotam din Aroer;
45Iediael, fiul lui Şimri, şi Ioha, fratele său, Tiţitul;
46Eliel din Mahavim; Ieribai şi Ioşavia, fiii lui Elnaam, şi Itma Moabitul;
47Eliel, Obed şi Iaasiel din Meţoba.