Textul Masoretic prezintă aici, drept versetele 812-31, inserţia unei naraţiuni independente, preluată dintr'o altă tradiţie, care nu face altceva decât să întrerupă firul povestirii şi să-l complice. Textul grecesc nu cuprinde acest fragment, ceea ce întăreşte ipoteza că Septuaginta a fost tradusă după un original ebraic care s'a pierdut şi pe care masoreţii nu lau avut în faţă. Aşadar, continuarea firească a versetului 11 este versetul 32. Cu toate acestea, de dragul sistemului referenţial şi în concordanţă cu vechile ediţii româneşti, versiunea de faţă merge în continuare cu numerotarea versetelor inserate, dar le rânduieşte în notă infrapaginală, aşa cum face şi ediţia Rahlfs: 12 David era fiul unui efratit din Betleemul lui Iuda, care se numea Iesei şi care avea opt fii. În zilele lui Saul, acest om era bătrân, înaintat în vârstă. 13 Cei trei fii mai mari ai lui Iesei plecaseră la război urmându-l pe Saul; aceşti trei fii care plecaseră la război se numeau: cel mai mare, Eliab, al doilea, cel de după el, Aminadab, iar al treilea, Şama. 14 David era cel mai mic, iar cei trei mai mari plecaseră cu Saul. 15 Iar David făcea dusîntors între Saul şi mica turmă a tatălui său, pe care el o păştea la Betleem. 16 Filisteanul înainta dimineaţa şi seara; şi aşa s'a înfăţişat timp de patruzeci de zile. 17 Atunci Iesei i-a zis lui David, fiul său: „Ia acum pentru fraţii tăi această efă de grăunţe uscate şi aceste zece pâini şi aleargă'n tabără la fraţii tăi. 18 Cât despre aceste zece bucăţi de brânză, dăile căpeteniei peste o mie. Vei întreba de sănătatea fraţilor tăi şi vei primi de la ei un zălog. 19 Saul şi ei, ca şi toţi bărbaţii din Israel, se află în Valea Stejarului să se bată cu Filistenii“. 20 David s'a sculat de dimineaţă, a lăsat cioporul de oi pe seama unui paznic, şi-a luat sarcina în spinare şi a plecat, aşa cum îi poruncise Iesei. A ajuns în tabără la vremea când oastea era aşezată în linie de bătaie şi scotea strigăte de război. 21 Israeliţii şi Filistenii îşi aşezaseră rândurile unii în faţa altora. 22 David şi-a lăsat tărhatul pe seama celui ce păzea tărhatele şi a alergat la linii. Ajuns acolo, le-a dat bineţe fraţilor săi. 23 Şi'n timp ce el vorbea cu ei, iată că voinicul – care se numea Goliat, filistean din Gat – s'a ridicat din rândurile filistene. A spus ce spusese şi'nainte, iar David a auzit. 24 De'ndată ce l-au văzut pe om, toţi Israeliţii au fugit de dinainte-i, cuprinşi de mare spaimă. 25 A zis atunci un om din Israel: „L-aţi văzut voi pe omul acesta care se ridică? El se ridică spre al ocărî pe Israel. Pe acela care-l va doborî, regele îl va copleşi cu averi şi-i va da pe fiica sa, iar casa lui părintească va fi scutită de dări în Israel“. 26 Atunci David le-a zis oamenilor care i se ţineau aproape: „Ce se va face pentru omul care-l va doborî pe acest Filistean şi va ridica ocara de deasupra lui Israel? Cine este oare acest Filistean netăiat-împrejur ca să batjocorească astfel oştile Dumnezeului celui viu?“ 27 Iar oamenii i-au spus aceleaşi cuvinte: „Aşa se va face pentru omul care-l va doborî“. 28 Eliab, fratele său mai mare, a auzit ce vorbea el cu oamenii; atunci Eliab s'a aprins de mânie împotriva lui David şi a zis: „De ce te-ai coborât tu aici, şi cui i-ai lăsat tu cele câteva oi în pustie? Eu îţi cunosc înfumurarea şi răutatea inimii: ca să vezi bătălia, de-aceea ai coborât!“ 29 Iar David a zis: „Ce-am făcut? Oare nu se poate vorbi?“ 30 Şi, întorcându-se dinspre el ca să meargă la un altul, a spus aceleaşi cuvinte, iar oamenii i-au răspuns ca şi mai'nainte. 31 Auzinduse atunci de cuvintele pe care le rostise David, acestea au fost aduse la cunoştinţa lui Saul, care l-a chemat la el.