Rm 03:19
Noi ştim însă că cele câte le spune legea, le spune celor ce sunt sub lege, aşa ca orice gură să fie închisă şi ca toată lumea să fie vinovată în faţa lui Dumnezeu c.
Ps 142
PSALMUL 142
Un psalm al lui David; când fiul său a îl urmărea.
1Doamne, auzi rugăciunea mea,
întru adevărul Tău ascultă-mi cererea,
întru dreptatea Ta auzi-mă!
2Şi să nu intri la judecată cu robul Tău,
că'n faţa Ta nimeni din cei vii nu va fi drept.
3Că vrăjmaşul mi-a prigonit sufletul,
cu tălpile calcă pe viaţa mea;
aşezatu-m'a în întuneric ca pe morţii cei din veac,
4şi s'a mâhnit întru mine duhul meu,
întru mine inima mi s'a tulburat.
5Adusu-mi-am aminte de zilele de odinioară,
la toate lucrurile Tale am cugetat,
la faptele mâinilor Tale am gândit.
6Spre Tine mi-am întins mâinile;
sufletul meu era însetat după Tine ca un pământ fără apă.
7Degrab auzi-mă, Doamne,
duhul meu a slăbit;
să nu-Ţi întorci faţa de la mine,
ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă.
8Fă să aud dimineaţa mila Ta,
că în Tine mi-am pus nădejdea.
Fă-mi cunoscută, Doamne, calea pe care voi merge,
că la Tine mi-am ridicat sufletul.
9Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne,
că la Tine am alergat să scap.
10Învaţă-mă să fac voia Ta,
că Tu eşti Dumnezeul meu.
Duhul Tău cel bun mă va călăuzi la pământul dreptăţii.
11De dragul numelui Tău, Doamne, mă vei via;
întru dreptatea Ta îmi vei scoate sufletul din necaz
12şi întru mila Ta îi vei stârpi pe vrăjmaşii mei
şi-i vei nimici pe toţi cei ce-mi necăjesc sufletul,
că eu sunt robul Tău.